Experimente spectaculoase, roboţi şi observaţii astronomice, la Noaptea Cercetătorilor

Experimente spectaculoase, roboţi şi observaţii astronomice, la Noaptea Cercetătorilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada 30 septembrie - 1 octombrie, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei, prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, eveniment ce se va desfăşura în 19 oraşe din ţară.

La Galați, Noaptea Cercetătorilor se va desfășura vineri, 30 septembrie, între orele 17,00 şi 22,00, în Campusul Științei, Corpul D. Programul include observații astronomice, ateliere interactive pentru adolescenți și copii, demonstrații cu roboți, experimente spectaculoase cu substanțe chimice, dar și multe alte ateliere interesante.

Nu vor lipsi standurile Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, unde vom putea afla ce înseamnă mâncare sănătoasă direct de la specialiștii în inginerie alimentară, dar nici cele ale Facultății de Inginerie, la care putem descoperi toate secretele imprimării 3D.

Ateliere interesante vor avea și Facultatea de Științe și Mediu, unde pot fi urmărite experimente chimice care de multe ori îți dau fiori, dar și Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică. Aici, pasionații de mașini în miniatură vor avea posibilitatea să monteze singuri astfel de mașini și să le pună la treabă, sub atenta supraveghere a cercetătorilor. O altă surpriză a fost pregătită de cercetătorii de la Facultatea de Arte, care îi așteaptă pe pasionații de pictură și desen într-o aulă special amenajată, cu hârtii, creioane, pensule și acuarele.

Anul acesta, organizatorul, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați (UDJG), a pregătit ateliere și la Brăila, la Facultatea de Inginerie și Agronomie, dar și la Buzău, la sediul Extensiunii UDJG la Buzău (Euro Campus, str. Hangarului nr. 8).

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România are loc anul acesta în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Galați și multe altele. Cu ocazia evenimentului, publicul va putea intra în dialog cu cercetătorii și va putea urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante despre știință.

Citit 634 ori Ultima modificare Vineri, 30 Septembrie 2022 08:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.