Deficitul balanței comerciale a ajuns la 22 miliarde de euro

Deficitul balanței comerciale a ajuns la 22 miliarde de euro
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Deficitul balanţei comerciale în primele opt luni ale acestui an a crescut cu 7,381 miliarde de euro, la 22 miliarde de euro, în condiţiile în care exporturile au urcat cu 25,1 la sută, iar importurile s-au majorat cu 31 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna august, exporturile au însumat 7,618 miliarde de euro, iar importurile s-au cifrat la 10,841 miliarde de euro, rezultând un deficit de 3,222 miliarde de euro. Faţă de luna august 2021, exporturile din august 2022 au crescut cu 34,3 la sută, iar importurile cu 46,5 la sută.

În perioada 1 ianuarie - 31 august 2022, exporturile au însumat 60,291 miliarde de euro, iar importurile au însumat 82,292 miliarde de euro. În primele opt luni din 2022, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,3 la sută la export şi 32,1 la sută la import) şi alte produse manufacturate (30,3 la sută la export şi 29,0 la sută la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 august 2022 a fost de 43,533 miliarde de euro la expedieri şi de 57,761 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,2 la sută din total exporturi şi 70,2 la sută din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în cele opt luni a fost de 16,758 miliarde de euro la exporturi şi de 24,531 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,8 la sută din total exporturi şi 29,8 la sută din total importuri.

Citit 468 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2022 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.