* Agitând pancarte şi fluturaşi de salarii, salariaţii au cerut demisia Guvernului *
Ieri, la prânz, curtea Direcţiei Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGAPC) Galaţi răsuna de strigătele de nemulţumire ale angajaţilor.
Înarmaţi cu trompete şi agitând pancarte, salariaţii spuneau că nu mai pot suporta să lucreze cu salariile diminuate. „Hoţii!”, „Jos Guvernul!”, „În politica lui Boc/Salarii nu mai sunt deloc”, „Salarii decente, nu muncă voluntară”, dar şi „Vrem să muncim” şi „Nu plecăm din ţară!”, asta strigau, ieri, angajaţii.
„Ca director nu pot spune că îi sprijin în acţiunea lor, dar îi înţeleg, pentru că eu semnez lunar statele de plată, iar venitul mediu net din Direcţie este de 717 lei”.
„Ei cer revenirea la salariile din luna noiembrie, renunţarea la ordonanţa 967 din 2010 care se referă la disponibilizări şi renunţarea la proiectul de ordonanţă care ar putea impune tăierea veniturilor persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora”, a declarat directoarea DGAPC, Manon Cristoloveanu.
Aceasta a ţinut să precizeze că „nici un copil care se află la noi în acest moment nu are de suferit prin acest protest. În rest, cam toate activităţile sunt blocate, cele ce ţin de aparatul propriu al direcţiei, şi relaţiile cu publicul, mai puţin activitatea în centre”. În total, Direcţia numără 1.300 de angajaţi, din care 600 sunt asistenţi maternali, 450 lucrează în centre, iar restul sunt angajaţii Direcţiei.
Aproape fără glas de atâta strigat, Iulia Gurea, angajată a direcţiei, ne-a spus: „Protestăm şi vom continua să protestăm până când vom avea un trai decent şi vom putea să îi protejăm şi pe copiii noştri, de acasă, aşa cum îi protejăm pe cei din centre…”.
Alături de dânsa, o altă angajată: „Salariile au început să ni le taie din decembrie, când nu ne-au mai dat sporurile, mai puţin cel de vechime… Apoi, ne-au diminuat salariile şi cu 25 la sută, de am ajuns la limita suportabilităţii. Încasez lunar şase milioane de lei vechi, în mână, după 25 de ani de vechime în muncă”.
Lângă aceasta, o altă colegă agita adeverinţa de salariu: „562 de lei, atât încasez după 20 de ani de vechime în muncă, din care zece la Direcţie… şi am studii superioare…”.
Bani puţini şi pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap
Nu doar angajaţii erau nemulţumiţi de banii puţini primiţi de la stat. Cu o fetiţă bolnavă în braţe, Petrica Necula, ne-a spus: „cum să ne descurcăm cu banii? Eu primesc 400 de lei, cum să am eu grijă de un copil cu handicap cu banii ăştia? Să trăiască ei cu banii ăştia!”.
În mijlocul protestatarilor se afla şi o femeie în vârstă, Ioana Voicu, din satul Slobozia Oancea, care venise împreună cu Toader Nicolae, un vecin de-al său, aflat în scaun cu rotile.
„Omul acesta este operat la cap, nu se poate mişca şi am venit cu el să mai aduc ceva acte la dosar… acum două săptămâni l-au evaluat şi au decis să îi dea o pensie de 350 de mii de lei vechi! Nici laptele nu şi-l plăteşte pe o lună! Soţia lui este şi ea la pat, sunt vai de capul lor…”.
„Mai este un caz, un băiat, Băneseanu Vasile, de 48 de ani, care este operat la şolduri, are tije şi nu se poate mişca, iar tatăl lui nu vorbeşte, e paralizat, la pat… Sunt oameni necăjiţi, iar statul le dă bani foarte puţini”, ne-a spus femeia.
Asta în timp ce bătrânul, impresionat de strigătele greviştilor, de bliţurile aparatelor de fotografiat, de camerele de luat vederi aţintite asupra sa, începuse să plângă uşor, lacrimile sale căzând pe hârtia pe care un protestatar i-o dăduse în braţe şi pe care scria „Să trăiţi <>, ca şi noi!”…
Iar lacrimile sale sclipeau a disperare mută, în soarele târziu, de toamnă…
