Supermarketul METEX nu a încălcat legislaţia

Supermarketul METEX nu a încălcat legislaţia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Nu este vina nici a beneficiarului şi nici a proiectantului!” – spune proiectantul * „Sunt indignat” – declară arhitectul Ujeucă (FOTO 2) la adresa Raportului arhitectei şefe despre complexul din Ţiglina I * „Limita parcajului nu este depăşită de construcţie”, s-a renunţat de bunăvoie chiar la un spaţiu din clădire  – precizează arhitectul * METEX a băgat mulţi bani în consolidarea, practic, a complexului *

De la arhitectul Dan Ujeucă, proiectantul viitorului Supermarket METEX din Ţiglina I, am notat ieri o reacţie în care contestă Raportul citat în articolul „Acuzaţii grave/ Acte măsluite în complexul Ţiglina I” din „Viaţa liberă” de joi:

„Sunt indignat de faptul că se prezintă tendenţios lucrurile, ca şi cum cei care ar fi măsluit actele astea ar fi proiectanţii!”, ne-a declarat ieri arhitectul.

În articol am făcut referiri la un document oficial (un raport cerut de Comisia de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, pe care Instituţia Arhitect Şef l-a emis pe 20 octombrie, cu nr. 98300), care acuză ilegalităţi în circuitul de hârtii ale lucrării, lucru care ar trebui până la urmă clarificat: cine se face răspunzător în cazul în care afirmaţii din  raport se confirmă?

În Raport se vorbeşte de două terenuri pe care urma să se construiască; pe unul urmând să fie plasat un viitor drum de acces. Ori, semnala Raportul, documentaţia pentru acesta din urmă a dispărut de la dosar.

Arhitectul Ujeucă ne-a declarat însă ieri că la acest al doilea teren s-a şi renunţat, pentru că beneficiarul nu a vrut să afecteze parcul şi a preferat să piardă din suprafaţa clădirii, dezvoltând-o pe verticală.

Suprafaţa notată „S2”, care, conform raportului, nu apărea, nici nu există, precizează arhitectul: construcţia s-a rezumat la suprafaţa „S1”! PUD-ul din 2006 „nu mai este valabil, sunt alte documente!”

O.C.P.I. a verificat – spune arhitectul

Dl Ujeucă ne-a asigurat că documentaţia tehnică a avut la bază legislaţia în vigoare. „O.C.P.I-ul  (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) a venit în persoana directorului şi a şefului de serviciu. Personal au venit să constate că limita parcajului nu este depăşită de construcţie”.

„Că această construcţie se opreşte la limita parcajului, că nu-l afectează. În memoriu este specificat că la terminarea construcţiei se va reabilita breteaua de legătură dintre străzile Saturn şi Regiment 11 Siret”.

„Sigur, organizarea de şantier afectează temporar strada aceasta, dar uitaţi-vă: tot Galaţiul este afectat acum; ca să ajungi la mai bine trebuie să treci prin un pic mai rău…”.

Arhitectul declară, supărat: „Pentru ca arhitectul să facă o lucrare, sunt necesare aprobări din partea Primăriei. În situaţia de faţă, au fost date hotărâri ale Consiliului Local plus autorizaţia de construcţie”.

„Care autorizaţie presupune la rândul său obţinerea unor acorduri şi avize. Faptul că au fost mai multe variante – asta v-a dus pe dumneavoastră în eroare: PUD-ul (Planul de Urbanism Detaliu) la care se face referire în articol este un PUD din 2006”.

„Între timp a intervenit un alt PUD. Iar în 2009 s-a făcut un Plan Urbanistic Zonal, pentru că s-a schimbat soluţia, de la un subsol, parter plus patru niveluri, la două subsoluri, parter plus şapte niveluri. Şi toată treaba asta pentru că toate soluţiile tehnice din zonă, cu pereţi mulaţi, ca să nu afectez complexul, au costat enorm!”.

„Noi am ajuns la cota zero şi nimeni nu realizează câţi bani s-au băgat în pământ, pentru reabilitarea complexului! Pentru că lucrarea care s-a făcut nu s-a făcut numai pentru construcţia asta, ci şi pentru consolidarea clădirilor din jur”.

„Pentru că acolo nivelul pânzei freatice este în creştere, iar soluţia ar fi putut să afecteze întreg complexul, care şi aşa este vai de capul lui”.

Încercaţi alături…

De asemenea, partea zonei dinspre strada Saturn care a înaintat cu nişte piloni dincolo de trotuar, la jumătatea parcării, nu este a şantierului  Supermaketului METEX, ci lucrarea unei alte societăţi - Asociaţia Lucrativă SATURN 2005:

„Sunteţi într-o mare confuzie, ca mulţi dintre concetăţenii noştri. Nu este vorba despre clădirea noastră!”, spune Ujeucă.

Nu va fi afectat nici parcul, nici străduţa

Viitorul supermarket  al METEX este retras cu trei metri în spatele trotuarului. Intrarea în garajul subteran se va face din stradă, printr-o rampă interioară clădirii - „A fost diminuată suprafaţa construcţiei”,  tocmai pentru ca să nu intervină în domeniul public precizează tot arhitectul.

„Trebuia să fiu notificat!”

Arhitectul ne-a spus că va încerca să vorbească cu arhitecta şefă a municipiului: „Vreau să o rog să vină să facem o discuţie apropo de această iniţiativă pe care eu nu o înţeleg”.

„Construcţia este în limita a ceea ce avem legal, terenul acesta este plătit – sunt plăţi făcute anticipat! Faptul că în Primărie nu sunt puse la punct nişte documente de către ei, nu este vina nici a beneficiarului şi nici a proiectantului! Dacă eu, pe parcurs, luam de la Primărie un document şi ajungea la Prefectură alt document, era altceva…”.

Arhitectului i se pare firesc să fi fost avizat: „Era deontologic să spună: colega, vezi în ce situaţie te afli, hai să facem o analiză înainte de a preda raportul. Trebuia să fiu notificat!”. Arhitectul ne-a declarat şi că, deşi raportul a fost emis pe data de 20 luna trecută, încă nu a fost întrebat de nimeni despre această acţiune. 

METEX a plătit în avans

Despre cei 800 metri pătraţi concesionaţi pentru lucrare aflăm: „Primăria a concesionat un teren care nu e al ei!”. Terenul concesionat, trecut iniţial din domeniul public în cel privat al municipiului, a trecut, printr-o recentă hotărâre de Consiliu, înapoi în domeniul public, de unde nu se poate concesiona.

„Te întrebi: în ce situaţie te situezi când ai dat bani Primăriei pe un teren care nu-i aparţinea? Mai mult, i-a încasat şi anticipat. E vorba de miliarde!”

Lucrarea continuă în acest an

„Neşansa noastră e că a intervenit criza asta şi s-a oprit pentru moment.   Lucrarea nu s-a abandonat însă! Construcţiei urmează să i se dea drumul chiar anul acesta. Trebuie să înţelegeţi că eforturile sunt consistente: e vorba de peste 20 milioane de euro numai pentru construcţii-montaj, fără să mai vorbim de dotări!”

Citit 2102 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.