Luptă legislativă împotriva magazinelor de vise

Luptă legislativă împotriva magazinelor de vise
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* "Viaţa liberă" a organizat o masă rotundă pe tema "magazinelor de vise", ale cărei concluzii vi le vom prezenta într-un număr viitor *

Înmulţirea numărului de „magazine de vise” din Galaţi nu mai este demult doar o problemă locală. O dovedesc atât statisticile realizate la nivel naţional, cât şi acţiunile întreprinse la nivel legislativ. Apariţia acestor magazine, denumite „spice shop” este rezultatul unei hibe legislative, motiv pentru care am încercat să vedem cum se poate rezolva această problemă.

Am aflat astfel că din toţi cei 15 parlamentari gălăţeni, deputata PD-L Carmen Axenie a fost singura care a avut, în Camera Deputaţilor, o intervenţie pe acest subiect.

De altfel, există şi două proiecte de lege pe temă, depuse  de deputaţii democrat-liberali Ştefan Pirpiliu, Cristian Petrescu şi Alin Popoviciu. În expunerea de motive, iniţiatorii vorbesc despre necesitatea introducerii pe lista drogurilor ilegale în România şi a acelor substanţe care în prezent sunt vândute în „spice shop-uri” sau pe internet. Tot în expunerea de motive, în care prezintă situaţia acestor magazine în alte state UE, se mai precizează că primul astfel de magazin a apărut, în 2006, la Galaţi.

Cum şi în alte state UE există riscul ca de la an la an să apară alte şi alte substanţe psihoactive pe scena europeană a drogurilor, la nivelul PE, prin directiva consiliului privind noile substanţe psihoactive, a fost elaborat un sistem de avertizare timpurie care furnizează un mecanism de răspuns rapid în cazul unor astfel de apariţii – Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanice.

Pe de altă parte, tot în expunerea de motive, se arată că sunt state care şi-au schimbat legislaţia în privinţa drogurilor, tocmai ca urmare a apariţiei unor astfel de magazine de vise. De pildă, în 2006, în Suedia, pe lista drogurilor interzise s-a adăugat Salvinoria A- principiul activ al Salvia divinorum, iar în 2008, planta a fost pusă sub control şi în Germania. Iar lista nu  se opreşte aici.

În România, deocamdată, există cum spuneam, două proiecte de lege de modificare a legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi de modificare a Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante psihotrope.

Viaţa liberă a organizat o masă rotundă pe tema magazinelor de vise, la care au participat majoritatea şefilor instituţiilor publice din Galaţi. Vă vom prezenta curând modul în care autorităţile locale văd rezolvarea acestei situaţii.

Citit 920 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.