* Circa 50 de ambarcaţiuni uşoare şi-au continuat călătoria până la Marea Neagră, trecând prin dreptul oraşului nostru * Gălăţenii vor un panou unde să afle ce evenimente oficiale sau ocazionale au loc pe fluviul lor *
Ca pe bulevard, aşa s-au plimbat joi dimineaţă, pe Dunăre, caiacele plecate tocmai din Germania, cu destinaţia Delta Dunării. Unele mai rapide, altele mai leneşe, delicatele ambarcaţiuni s-au perindat prin faţa pescarilor sau a cui s-a întâmplat să fie la malul apei ori chiar pe bac, ieri în jurul orei 10,00. Dintre cei 40-50 de caiacişti aşteptaţi ieri pe fluviu, unul singur este gălăţean.
Cine nu cunoaşte bine Dunărea sau cine are impresia că Bătrânul Fluviu e banalul fir de apă pe care eşti nevoit să-l treci cu bacul, în absenţa podului râvnit, atunci acest „cineva” n-ar fi observat niciodată spectacolul tăcut de ieri dimineaţă.
„A, dacă nu-mi spuneaţi, nici nu ştiam că sunt caiace pe apă”, a fost răspunsul unui gălăţean la vederea celor şapte ambarcaţiuni grupate, în acel moment, în mijlocul fluviului.
Dunărea trăieşte în ritmul ei
Iniţiaţii în marinărie ştiu că Dunărea are propriul ritm, altul decât al oraşelor de pe maluri. Ei au învăţat să aştepte spectacolul şi să-l savureze pe măsura rarităţii lui. Marinar fluvial de profesie, Sorin Buruiană s-a aşezat la umbră, ca să-i privească pe îndelete.
„Păcat că nu toţi caiaciştii trec pe lângă malul gălăţean. Vin caiace în fiecare an, prin iulie-august. Odată eram la Măgurele când am văzut un convoi imens, cred că erau 100 de caiace. Şi eu am făcut puţin canoe. Aş merge în turneu dacă aş şti programul, dar numai după ce m-aş antrena bine”.
„Se petrec lucruri frumoase pe apă, dar nu afli de ele decât întâmplător. Acum câteva săptămâni am văzut, lângă Palatul Navigaţiei, multe bărci motorizate, toate cu număr de înmatriculare bulgăresc. Nu ştiu ce era cu ele”.
Marius Munteanu, un gălăţean care pescuia, ne spune că s-ar apuca şi azi de caiac, sau de alte sporturi pe apă, numai să aibă unde. I-ar trebui bani de echipament, e drept, aşa că ideal ar fi să îl poată închiria. Dar din Galaţi de unde?
Evenimente, dar să le ştie şi gălăţenii
„Noi nu putem să facem un aşa efort fizic”, ne-au spus din start doi pensionari, foşti proiectanţi, care ne-au întrebat de ce nu se mediatizează toate activităţile oficiale şi neoficiale de pe Dunăre:
„Să fie realizate nişte panouri unde Administraţia Fluvială a Dunării de Jos sau chiar Primăria ori Consiliul Judeţean să afişeze toate evenimentele. Am veni bucuroşi să le privim. Un panou să fie aici, la Zid, unul la Palatul Navigaţiei şi altul mai în centru, la Hotel Galaţi, de exemplu. Altfel, chiar dacă vedem nu ştim ce se întâmplă pe Dunăre.”
La dus, în caiac, la întoarcere, cu avionul
Mai mici, mai mari, colorate în toate felurile, caiacele duc în căuşul lor, pe lângă vâslaş, un cort, de-ale gurii, eventual un aparat foto plus alte câteva ustensile de nelipsit într-o asemenea călătorie.
În total, sunt 34 de participanţi din Germania, 20 din România, 15 din Bulgaria, câte doi din Austria şi Serbia şi câte unul din Elveţia şi Olanda. La final, se întâlnesc la o petrecere, la Sf. Gheorghe, unde îşi amintesc de aventură, pun la cale ieşirea de anul viitor şi îşi adihnesc oasele înainte să pornească la drum, de data aceasta, cu maşina sau cu avionul.
Pe majoritatea îi aşteaptă acasă nepoţii, căci la pensie îşi permit, fizic şi financiar, o asemenea excursie de plăcere. Ştiind că îşi cumpără uşor altul, unii îşi vând caiacul în Deltă, ca să scape de bagaj. Dunărea oricum rămâne veşnic aşa cum o ştiu.
