Te salut, prietene de pe bulevardul Libertăţii, unde am stat şi eu, pe unde am mers şi eu şi am învăţat că „niciodată” nu-i „nici o dată”, ci un fel de „continuu”, un fel de „mereu” privit dinspre partea cealaltă a sufletului tău, când partea aceasta se face partea cealaltă şi când toate sunt înalte, adânci, sacerdotale: şi la greu, dar şi la uşor, şi la bine, dar şi la rău, şi la câştig, şi la pagubă, şi la deal, şi la vale! Te salut, prietene di ...

De mult n-a mai venit la mine zeul... şi ştie unde, cât şi cum l-aştept să bată-n poartă şi să bată-n geamuri, să-mi suie resemnarea-n ochiul drept, şi-n ochiul stâng să-mi suie împăcarea cu gândul şi cu sufletul, cu tot ce-am lăcrămat naiv, până iubirea mi-a dat în dor, şi amăgirea-n rod!... O dată a venit... la începutul iluziei că sunt, că mi s-a dat secunda sacră a eternităţii, dreptul de-a-mi trece moartea pe curat, dreptul de-ai spune zeului în faţă: ...

Aşa, ca dintr-un somn frate cu moartea, mă şterg la ochi... şi nu-mi vine să cred ce nu mai... văd! În afară de Muma Pădurii şi de Tudor Tonitza nu zăresc nimic! Şi doar n-am dormit, ca să-mi justific ipoteza că a fost un vis! Atunci, unde sunt ceilalţi? Unde au dispărut? De ce s-au ascuns? E o farsă? A fost adevărat? Oare cine se joacă dea-a realul/abstractul, de-a fuga din sferă, de-a fuga din cub? Nu cumva sunt cel ce nu-s? Nu cumva nu-s cel ce sunt? Oare cine se ţine de ...

Nu-s cel ce sunt... mai caut... şi mai caut... mai am oleacă... poate dau de mine... şi poate aflu ce-s, ce nu-s... şi poate încep să-mi spun: ce (dez)acorduri fine vibrează-n hohotiri şi în percuţii de supra/faţă şi de adâncime când strig să mi s-arate adevărul, dar mi se-azvârle-n geam cu antonime! Şi când întreb (cu ochii spre înaltul necunoscut) ce sinonime are acest real apatic, plin cu sine, unde (g)lumesc şi eu cu-abstractizare, îmi ia din ochi, îmi hâţână ...

Da, cum ar zice Caragiale, aprobăm pozitiv această întâmplare de lângă Poiana Vântului! Fiindcă, aşa trist şi adevărat, dinspre sudul Olteniei de nord, se aude Adrian Păunescu: „Se urcă Basarabia pe cruce/ şi cuie pentru ea se pregătesc/ şi primăvara jertfe ne aduce/ şi plânge iarăşi neamul românesc!// Noi n-avem nici un drept la fericire,/ mereu în casă moare cineva/ şi n-are ţara dreptul să respire/ şi nici pe-acela, simplu, de-a visa!// De-acolo unde s-a sfârşi ...

Acesta-i ulciorul... bea-l până la capăt, acum şi aici, fără milă... bea tot... e vinul nădejdii, dar şi al uitării... prieten de timp, şi de loc, şi de mod! Bea tot... şi aşează-ţi urechea pe lutul în care stă duhul... (şi diavol şi sfânt)... mai toarnă o dată, mai umple o dată cest gol ca o groapă în cer şi-n pământ! Şi spune ce-auzi... eu aud murmurare adâncă şi naltă, aud rugăciuni: e duhul iubirii, dar şi al tristeţii, e-al celor frumoşi, e al celor n ...

Sigur că da!... Noaptea stă cu capul pe genunchi, ca o eternă Aşteptare! Chiar şi Aşteptarea stă cu capul pe genunchi! Fiindcă trebuie să se întâmple ceva? Oare ce trebuie să se întâmple?... Dinspre miazănoaptea Moldovei de miazăzi, cam de la câteva mii de păsări-liră, ca distanţă, şi câteva mii de tei, ca depărtare, începe să se audă murmur de mire moldav! de mire trist şi singur! de mire mirat tocmai până dincolo de viaţă şi de moarte! de mire al pădurilor! d ...

Sigur că da!... Sunt toţi! Aproape toţi! Sunt aproape! Încă se mai apropie! Sunt mulţi şi deşi! Mai deşi decât copacii! Chiar şi Silvan îşi arată chipul fantomatic lângă sora lui geamănă, Maica Pădurii! Ea-mi face semn să încep! Şi el îmi face semn să încep! Ca-n arenele romane, în luptele cu gladiatori!... Sigur că da! Iată ce mi-a dictat glasul cestui Geniu al Codrului, atunci, în urmărirea cu topoarele, când am crezut că mi-a sunat ceasul morţii în Râpa Faso ...

Am să-ţi trimit un fluture la toamnă, verde, haihui, rămas aici, subţire, uitat de timp, de vreme şi de moarte, înalt, frumos, deştept, aproape mire! Am să-l trimit cu zborul cel din urmă, cu tot suavul prins în fluturare... văzduhul tău, sufletul tău, livada s-or înflori-n secunda următoare! Acuma-l scriu, şi-l corectez, şi-l laud, şi-l dăscălesc, şi-l rog să nu s-abată din calea cea mai scurtă către toamnă, din drumul cel mai drept spre altădată! E gata... îl c ...

Muma Pădurii nu fumează. Nici eu nu mai fumez. Că era să dau colţul în faţă la Episcopie. Eram înfundat cu nicotină şi şperlă mai ceva decât hornul sobei din odaia sărmanei bunica Elena, văduvă aproape toată viaţa. Nu ştiu dacă-i bine că nu mai fumez. Nu ştiu dacă-i bine că m-am apucat de lăsat brusc, exact când am fost legat de un monitor la Urgenţele lui Andrei, iar medicul, cu ţigareta-n gură, mi-a huruit la ureche: „Hodorogule, vezi linia de pe ecran? Dacă se ...