S-a terminat nisipul...nu mai sunt nici pentru-n ceas măcar câteva fire, un ceas mărunt, de om care-a pierdut timpu-n deşert şi pacea-n monastire!   Un ceas mărunt, aşa, ca la sfârşit... (când se pogoară naiba din icoane)... s-anunţe că-i un om care-a cărat care cu apă fetelor morgane...   ş-a dat la dromaderi, la beduini, la sfinţi, la secături, la morţi de sete... ş-acum nu are timp nici de murit, stă (pedepsit) cu faţa la perete!...   Şi caută sub varul de sub var ...

Şi nu numai două zile, ci şi două nopţi. Deoarece o umblare şi o cercetare atentă pe urmele paşilor pierduţi nu-i una oarecare. E un fel bizar de reconstituire. Dar şi un mod ademenitor. Aşa, ca o aventură. Aşa, ca o excurs în memorie, în locul sfânt al meleagurilor unde sunt „stocate” exerciţii şi probleme de curăţenie şi de entuziasm ale Copilăriei. Şi nu numai ale Copilăriei mele, ci şi ale Copilăriilor celorlalţi, şi ale vieţii şi ale morţii tuturor celor c ...

Nu am nimic...şi nici măcar atât... nu ştiu ce n-am...dar asta nu mă doare... nu-mi pare rău că juru-i supra/plin cu tot cu dinadins şi întâmplare!   Din unghiuri suspicioase mă pândesc sfinţi de carton şi semidocţi de paie, vor să-mi dărâme visul de mărgean şi scara nemuririi vor să-mi taie!   Azvârle vorbe grele, de asalt, spre duhul meu lunatec, pur şi simplu, îmi suflă-n lumânare şi-n chibrit când vine vremea şi când vine timpul   să văd şi eu ce încă st ...

Sigur că da! cum pupăza să prind şi să văd, pentru prima oară, trenul de zece fără un sfert, dacă hoinăresc şi mă dau uitării prin pădurea Sărata, cu zmeul de mână şi cu viorea la ureche?... (am uitat să spun, în ziarul de ieri, că zmeul de hârtie albastră s-a dat peste cap de trei virgulă paisprezece ori şi s-a făcut zmeu de carne şi oase... aşa de mare i-a fost bucuria şi mirarea când l-am lăsat şi pe el să admire acest miracol cu frunze, flori, cuiburi şi ap ...

Şi-ncet, şi mult... (sub salcia fântânii, cu tine şi cu cerul mai aproape, foarte aproape, doi în unu)... stăm şi despărţim cuvinte în silabe! Eu... (negreşit)... despart un fir de apă şi-l aşezăm pe buze şi pe frunte, că s-a uscat sărutul... şi, în vis, e arşiţă de unde până-n unde! Auzi cum intră greierii în viaţă şi cum şi-ascut viorile să cânte?... iau inima uimirii şi-o despart, ia-o şi dă-o (ne)dreptăţii frânte! Vezi ce sintaxă, ce morfologie în ...

Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, de bună voie ori obligat, trebuie să pun mâna pe unelte şi să uneltesc, adică să le folosesc în scopul pentru care au fost inventate. Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, mai de plăcere, mai de frica mamei şi a învăţătorilor, mai de ruşinea satului, trebuie să pun mâna şi burta pe carte, adică să văd şi să citesc ce mă-sa au văzut şi au citit cei care au fost veniţi pe lume, s-au îmbrăcat, au mers până ...

Şi merg, şi merg... poate ajung tocmai atunci, tot şi de tot, din depărtarea de acum, să pot a zice, fără milă: ergo sum, chiar dacă sum prin grâu, prin gară şi prin lunci, uitat de zei, chiar dacă sum prin râpi adânci, şi plâng şi dorm cu beladona pe trifoi, şi îmi ascult singurătatea mâinii stângi cum cere "am", cum cere "în", cum cere "doi"! Şi merg, şi merg... poate ajung să văd măcar ce am uitat, ce m-a uitat, ce n-am uitat de când n-aveam habar că nu aveam h ...

Eminescu trebuie văzut aşa cum este, nu cum credem noi că trebuia să fi fost. Unii şi-au făcut un idol din personalitatea sa. Alţii l-au blamat, l-au înjurat, l-au destrămat în public. Unii îi ocolesc poezia. Alţii nici n-au auzit de el. Unii deştepţi propun scoaterea operei sale din orice studiu. Alţii cer sanctificarea sa. Desigur, fiecare este liber să-şi exprime opiniile, să-şi satisfacă şi să-şi întreţină cum vrea pofta şi gustul pentru arta literară. Desigur, s- ...

Ea stă încet, frumos, fără sfârşit, întinde mâna înspre depărtare... de când aşteaptă, nimeni n-a venit: nici oarecine şi nici oarecare! Ea n-are unde, ea nu are când, nu dă pomană, gir şi socoteală... dacă nu stai şi dacă stai la rând, ea-i tot la fel, ea-i ca o groapă goală! Ea n-are tihnă, ea nu are rost, nu stă la capra podului să ceară, ea-şi ia oricât, de dulce şi de post, te poartă-n slăvi, te face de ocară! Chiar dacă vei şi chiar dacă nu vrei, ţ ...

După o noapte de somn adânc într-un cimitir-dormitor universal oarecare, şi după o noapte cu Psalmi citiţi la flacără de Lună, şi după o noapte în gândul şi în visul celui pe care nu l-am văzut Niciodată, iată ce-mi dictează Corbul lui Edgar Allan Poe: Aud la uşă. Cine-o fi? Deschid./ Nu-i nimeni. Nici măcar un biet contur/ al umbrei tale vechi. Nu mai îndur/ să cred că vii, să cred că n-ai murit.// Torn în pahare. Ai şi tu pahar./ Torn vin sfinţit de greieri şi d ...