EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Două case lăsate fără acoperiş de o aerotermă defectă

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Pompierii gălăţeni au intervenit, miercuri dimineaţă, la ora 3,40, la un incendiu izbucnit la acoperişul unei case de pe strada Muzicii. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat că flăcările se extinseseră deja şi la acoperişul celui de-al doilea imobil, existând pericolul să ajungă şi la o a treia casă,…

Câţi BANI s-au cheltuit pe DESZĂPEZIRE în februarie

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Potrivit informaţiilor primite de la Serviciul Public Ecosal, costurile totale ale deszăpezirii pentru iarna 2016-2017 au ajuns la aproape 2,5 milioane de lei. Asta înseamnă că, în luna februarie, au fost cheltuiţi 442.000 de lei pe deszăpezire, deşi ninsorile au lipsit. Ploaia îngheţată şi poleiul au fost cele care le-au…

Viitorii OFIȚERI învaţă meserie la două instituţii gălăţene de importanţă strategică

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Şase studenţi ai Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", viitori ofiţeri în structurile de Imigrare şi Siguranţă publică, sunt prezenţi în aceste zile la Galaţi, pentru a deprinde, la faţa locului, tainele meseriei pe care şi-au ales-o. Stagiul de practică va dura o lună, viitoarele cadre urmând să-şi completeze teoria…

Au luat SUBVENȚII pentru terenuri pe care nu le aveau

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au finalizat ancheta într-un dosar de corupţie şi au dispus trimiterea în judecată a patru persoane. Cele patru persoane, Camelia Porumb, Gabriela Matei, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei Gohor, Nina Pamfile, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Astăzi, 15 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Prelungirea Brăilei şi Stadionului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Piscu, iar pe DN 26 în localităţile Ijdileni şi Oancea. Pe DE 581, o…

Gălăţeni SALVAȚI în ultima clipă din GERUL năprasnic

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2017
Trei bărbaţii au ajuns la Urgenţe în cursul nopţii de luni spre marţi, din cauză că gerul năprasnic le-a pus în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Doi dintre ei, un tânăr de numai 27 de ani şi un bătrân de 74 de ani, nu aveau adăpost şi îşi făceau veacul…

14 zile în stradă | MANIFESTAȚIILE anti-Guvern continuă la Galaţi (FOTO)

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
De ziua îndrăgostiţilor, câteva zeci de gălăţeni au ieşit din nou în stradă, în faţa Prefecturii, pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de Guvernul condus de Sorin Grindeanu. "E deja a 14-a zi în care ies în stradă şi pot spune că nu am mai văzut atâta indolenţă din partea unui…

Zeci de PERMISE de conducere, SUSPENDATE pe străzile din Galaţi

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Sute de amenzi au fost date în ultimele şapte zile pe drumurile din Galaţi celor care au încălcat cele mai importante reguli de circulaţie. Potrivit Poliţiei Rutiere, numărul sancţiunilor aplicate a fost de 709, cei mai mulţi vizaţi, 193, find şoferii care au depăşit limita legală de viteză. Nici cei…

UPDATE | A fost identificată persoana care a anunțat existența unei BOMBE în mall

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
UPDATE. Amendat după ce a anunţat că a pus o bombă la mall | A fost identificată persoana care, în cursul zilei de sâmbată, 11 februarie, a apelat numărul 112 pentru a anunţa că în incinta mall-ului de pe bulevadrul Coşbuc ar fi fost plasată o bombă. În urma verificărilor,…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Astăzi, 14 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Drumul Viilor şi Ana Ipătescu. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581,…

De Valentine's Day, INTRARE LIBERĂ la Patinoarul din Galați

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Primăria municipiului Galaţi informează că marţi, 14 februarie, de Valentine's Day, pentru toţi iubitorii de mişcare, intrarea la Patinoarul ”Dunărea” va fi liberă. Sesiunile la care sunt invitaţi să participe gălăţenii au loc în intervalele orare: 18,00 - 19.30 şi 20,15 - 21,45. Este o ocazie numai bună pentru perechile…

Gălăţenii au jucat "Hora unirii" împotriva Guvernului (VIDEO)

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Câteva zeci de gălăţeni continuă să ţină sus steagul protestelor începute acum două săptămâni şi s-au adunat şi luni seara, în ciuda gerului tăios, în piaţeta din coasta sediului PSD. Câţiva dintre ei purtau în piept ecusonul "#rezistăm" şi aşa cum ne-au declarat, sunt de neclintit în demersul pe care…

APA RECE, SISTATĂ în două cartiere din Galați

Scris de Marți, 14 Februarie 2017
Marți, 14 februarie, apa rece va fi oprită în două cartiere din Galați. Astfel, cei care locuiesc în cartierul I.C. Frimu, pe strada Nae Leonard, la blocurile C5A, C5B (scările 3 şi 4) şi C5C, nu vor beneficia, între orele 9,00 şi 11,00, de apă rece, din cauza unei avarii…

Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii locali acţionează şi în AUTOBUZE

Scris de Luni, 13 Februarie 2017
Timp de o săptămână, poliţişti locali din cadrul celor 5 Secţii au acţionat în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Galaţi. „Scopul acţiunii a fost acela de a menţine un climat de ordine şi siguranţă publică în rândul călătorilor, motiv pentru care s-au urmărit, în principal, următoarele…

CONTROL la intrarea în Galați şi în preajma pieţelor. Peste 130 de kilograme de PEȘTE, confiscate de poliţiştii de frontieră

Scris de Luni, 13 Februarie 2017
Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului C.M.I.I.T. şi compartimentului Sprijin Operativ din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice, au oprit pentru control, la intrarea în municipiul Galaţi, un autoturism marca Gaz, condus de Viorica C., în vârstă de 33 de ani, cu…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Luni, 13 Februarie 2017
Astăzi, 13 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Prelungirea Brăilei şi Stadionului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26 în localităţile Ijdileni şi Oancea. Pe DE 581,…

UPDATE | 13 cu... PROTESTE. #Rezist - Gălăţenii au ieşit din nou în stradă împotriva Guvernului

Scris de Duminică, 12 Februarie 2017
Gălătenii aflați la protest au anunțat că vor ieși în stradă și luni, 13 februarie Este deja a 13-a zi consecutivă de proteste, iar gălăţenii nu dau semne de oboseală. De vârste diferite, câteva sute de oameni au ieşit şi duminică în faţa Prefecturii pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de…

A 12-a zi de PROTESTE | Zeci de gălățeni s-au mobilizat și au iesit din nou în stradă

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
În ciuda gerului, gălățenii continuă să iasă în stradă și să scandeze împotriva cabinetului Grindeanu și a liderilor politici de la putere. Sâmbătă seară, aproximativ 100 de persoane au protestat, din nou, în fața Prefecturii Galați. Oamenii au fluturat drapelul României și au strigat „Guvernați ca să ne furați”, „PSD,…

A 11-a zi de PROTESTE | ”Sunt anticomunist, rezist la ploi, rezist la frig şi am putere să mai strig: NU MAI SUPORT!”

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
În ciuda valului de frig, zeci de gălăţeni au ieşit şi vineri seară în stradă, în a 11-a zi de proteste! La -7 grade Celsius, tineri şi vârstnici deopotrivă, care purtau în mâini steaguri şi pancarte inscripţionate cu mesaje precum „Sunt anticomunist, rezist la ploi, rezist la frig şi am…

Alţi trei gălăţeni, diagnosticaţi cu GRIPĂ

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a continuat monitorizarea infecţiilor respiratorii şi a pneumoniilor. "În săptămâna de raportare 30 ianuarie-5 februarie, au fost înregistrate 2.031 de cazuri de infecţii respiratorii, în 90 de situaţii fiind necesară internarea pacienţilor. Numărul cazurilor a scăzut, faţă de săptămâna precedentă, când au fost 3.184 de…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE în acest WEEKEND

Scris de Sâmbătă, 11 Februarie 2017
Astăzi, 11 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Drumul de Centură, Siderurgiştilor şi Prelungirea Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Oancea. Pe DE…

CONCURS | Sărbătoreşte Valentine's Day cu o cină romantică!

Scris de Vineri, 10 Februarie 2017
Viaţa liberă premiază doi cititori cu cate o cină romantică pentru două persoane la Restaurant Bordeaux. Ce trebuie să faci? 1. Dă like paginii de Facebook Viaţa liberă: https://www.facebook.com/viata.libera.1/?fref=ts 2. Dă share pozei de concurs pe pagina ta oficială de Facebook de pe pagina Facebook a Vieții libere: https://www.facebook.com/viata.libera.1/ Regulamentul…

Peste 200 de AMENZI aplicate comercianţilor din depozitele Galgros

Scris de Vineri, 10 Februarie 2017
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Populaţiei au efectuat o serie de controale în incinta Depozitelor Galgros, situate pe bulevardul Henri Coandă. În urma acţiunii de verificare, oamenii legii au aplicat 210 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.300 de lei. Pe timpul acţiunilor de control,…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Vineri, 10 Februarie 2017
Astăzi, 10 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Marea Unire, Brăilei şi Domnească. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581, o…
Pagina 357 din 823