EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Pastorala la Naşterea Domnului
Scris de † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos Joi, 24 Decembrie 2009
Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori ai sfintelor altare, cinului monahal şi tuturor drept-măritorilor creştini din eparhia noastră, har, pace, sănătate şi bucurie deplină, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou, iar de la smerenia noastră, arhierească binecuvântare. „Cel Care îmbogăţeşte Se face sărac şi sărăceşte luând trupul…
54 de gălăţeni fericiţi cu „Albo” şi „Viaţa liberă”
Scris de Teodora Miron Joi, 24 Decembrie 2009
* “Crăciun fericit!” şi „Sărbători frumoase”, au spus în cor câştigătorii * Ieri, la ora 12,00, câştigătorii concursului “Albo” de Crăciun şi-au primit premiile constând în bonuri valorice, valabile în magazinele Albo din Piaţa Centrală, dar şi în jamboane delicioase. Cu o tradiţie de şapte ani, concursul “Albo” a făcut…
Lifturi cu program la Spitalul de Urgenţă
Scris de Ana Beliu Joi, 24 Decembrie 2009
Lifturile Spitalului de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei" din Galaţi nu mai sunt disponibile vizitatorilor decât între orele 14-17, în timpul programului de vizită. Hotărârea a fost luată de conducerea spitalului şi prevede ca în intervalul orar 6-14 să folosească liftul doar persoanele bolnave, pacienţii internaţi sau externaţi, urgenţele şi personalul…
Mai puţine viroze, mai multe vaccinări
Scris de Ana Beliu Joi, 24 Decembrie 2009
Potrivit datelor puse la dispoziţie de către directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, numărul cazurilor de viroze din ultima săptămână a scăzut, fiind înregistrate 1.483 de îmbolnăviri, dintre care 75 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii respiratorii şi au avut nevoie de spitalizare. De asemenea,…
Avalanşă în centrul oraşului
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 24 Decembrie 2009
* Două femei lovite în plin de zăpada căzută de pe acoperişul blocurilor au fost transportate la spital * Aţi citit bine: vorbim despre o avalanşă! Nu în munţi, nici pe dealuri, ci vizavi de sediul redacţiei noastre de pe strada Domnească! Ce s-a întâmplat, de fapt? O femeie ieşea…
Goana după jucăria SIGURĂ!
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 23 Decembrie 2009
* Păpuşa „Little mommy” are „big problems” * Nu vă jucaţi cu Yo-Yo – puteţi să muriţi! * Protecţia Consumatorului Galaţi a amendat şase operatori economici gălăţeni care vând jucării * Informarea insuficienţă a cumpărătoruluiPrincipala abatere constatată de comisarii Protecţiei Consumatorului în magazinele de jucării controlate este legată de informarea…
Pruncul Iisus din Betleem - „Dumnezeu adevărat şi om adevărat”
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 23 Decembrie 2009
În aşteptarea împărăteştii Sărbători a Naşterii Pruncului din Betleem, fiecare creştin face ultimele pregătiri de sărbătoare. Mâine este Ajunul Crăciunului şi ultima zi din Postul Naşterii Domnului. Momentul Întrupării Mântuitorului lumii era aşteptat de veacuri şi fusese anunţat şi pregătit de Dumnezeu Tatăl prin prooroci. Păcatul se înmulţise şi, la…
Amenzi pe bani grei la piese auto
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 23 Decembrie 2009
* Şase comercianţi gălăţeni de piese auto au fost verificaţi de Protecţia Consumatorului * Comisarii de la Protecţia Consumatorului au constatat abateri privind informarea cumpărătorilor, putând aminti în acest sens lipsa totală a elementelor de identificare şi caracterizare de pe bunurile expuse. Aceste date trebuie înscrise la vedere pe produs,…
Un 22 Decembrie cam expediat
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 23 Decembrie 2009
* Electoralul n-a mai lăsat loc de omagii * La 20 de ani, un singur eveniment marcant: a căzut o placă de pe monumentul de la cimitir * Cine mai crede în Moş Crăciun după ce-a trecut de 20 de ani? Se pare că nici în eroii martiri ai Revoluţiei…
Jertfa eroilor - Temelia libertăţii poporului
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 23 Decembrie 2009
22 decembrie a devenit zi de referinţă în istoria neamului românesc, motiv ca în toate bisericile noastre să se înalţe rugi pentru pacea şi odihna celor care ne-au adus libertatea. La Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor care în decembrie 1989 şi-au…
Veşnicia s-a născut în trafic
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 23 Decembrie 2009
* Nu vă doriţi să fiţi şoferi în iadul din Galaţi! * Agresori şi agresaţi, rămânem deopotrivă blocaţi în trafic * Nefericirile gălăţenilor care au maşini - şi mai şi îndrăznesc să se folosească de ele - încep încă de la plecarea din faţa blocului. Este momentul când fiecare dintre…
Rugăciune pentru eroii noştri
Scris de Maria Stanciu Marți, 22 Decembrie 2009
Luni, marţi şi miercuri, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989, preoţii din bisericile de pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române înalţă rugăciuni de pomenire a celor care în urmă cu douăzeci de ani şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.De asemenea, astăzi, 22 decembrie,…
Programul ceremoniilor gălăţene de astăzi
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
Comemorarea eroilor Revoluţiei Române din 22 Decembrie 1989 va fi marcată prin două ceremoniale de depunere a coroanelor. Primul ceremonial va avea loc, începând cu ora 10, la Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie de lângă Teatrul Dramatic. Al doilea, începând cu ora 12, la Cimitirul Eternitatea, unde va…
Revoluţia tipărită
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
* „Dacă lucrurile evoluau în alt fel, eram împuşcaţi sigur!” * Primul editorial din presa scrisă – scris de Radu Macovei * „Aveam material pentru opt pagini” * Tensiune, ameninţări şi 12 kg pierdute * 120.000 exemplare de ziar-manifest * Ziariştilor nu li se ia interviu… Dacă unii români au…
Omul care n-a văzut terorişti
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
* Poze de sertar * „Viaţa liberă” nr. 1 – fotografiată * „Toată lumea întindea mâna să prindă măcar un petic din ziarul acela” * Valeriu Precupanu a fost ochiul Revoluţiei la Tecuci. Câtă revoluţie a ajuns pe acolo: „Cică s-ar fi tras într-o maşină care n-a oprit la semnal,…
Primul revoluţionar gălăţean nu are încă brevet!
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
* De 20 de ani, Constantin Dobre a depus zeci de dosare, dar nimeni nu-i răspunde nici da, nici ba! * Prietenia cu Iliescu nu l-a ajutat * Constantin Dobre, fost maistru instructor şcolar şi chiar director adjunct la Liceul Industrial nr. 2, este primul gălăţean care a intrat în…
„Am făcut parte din cuvântul „Ceauşescu”!
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
* Ce puteai fi obligat să fii în comunism… * Aduşi cu japca pe stadioane, pionierii şi uteciştii alcătuiau din trupurile lor chinuite picturi imense: stema ţării, portretul dictatorului, lozinci. Trebuia să reacţioneze exact, dacă voiau ca ei şi familiile lor să nu aibă probleme… Când nu mergeau la cules…
Foc în cartierul Dunărea
Scris de Elena Parapiru Marți, 22 Decembrie 2009
O femeie instabilă psihic a pus ieri foc, folosind acetonă, în toate cele trei camere ale apartamentului în care locuia împreună cu soţul ei. «Pompierii au intervenit între orele 13,00 şi 14,30, cu două autospeciale. Din casă a fost salvată o pisică gestantă, aproape tot apartamentul fiind mistuit de flăcări»,…
Stop cardiac şi moarte după curăţatul zăpezii
Scris de Elena Parapiru Marți, 22 Decembrie 2009
* Şocant - fiul şi-a găsit tatăl mort, după ce acesta din urmă ieşise să cureţe zăpada * Gălăţeanul Gheorghe Miron, de 63 ani, a ieşit duminică după-amiaza, în jurul orei 15,00 să cureţe zăpada adunată în curtea casei şi pe maşina familiei. Văzând că tatăl său întârzie să se…
A sosit Moşu’ de la “Viaţa liberă” şi “Albo”
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Decembrie 2009
* O tradiţie de şapte ani * Peste 2.000 de plicuri de la participanţi * 54 premii de Crăciun în valoare de 5.000 de lei: un premiu I reprezentând greutatea câştigătorului în carne şi preparate, trei premii II şi 50 de premii III! * Premiile Albo vă aşteaptă miercuri la…
A fost sau n-a fost ce-a fost
Scris de Victor Cilincă Marți, 22 Decembrie 2009
* Mai multă informaţie înseamnă mai puţine victime! * În ţara lui Ceauşescu, informaţia era controlată. Revolta a măturat apoi totul, ne-a făcut dependenţi de Televiziunea Română. Zvonurile (vezi apa „otrăvită”, „teroriştii”, „elicopterele” etc.) au făcut foarte mult rău, unii au murit pentru că au crezut în „intoxicări”. Dacă la…
Jandarmii transportă provizii pentru Roşcani
Scris de Elena Parapiru Luni, 21 Decembrie 2009
* Din cauza căderilor masive de ninsoare din ultimele zile, oamenii din Roşcani au rămas fără pâine * Duminică, jandarmii de la secţia Târgu Bujor au plecat cu snow-mobilul spre localitatea Roşcani pentru a aproviziona cu pâine cetăţenii din localitate. Prin grija primarului din localitatea Băneasa, jandarmii gălăţeni vor transporta…
„Christiana” face daruri Fundaţiei „Împreună”
Scris de Elena Parapiru Luni, 21 Decembrie 2009
* Moş Crăciun este cel care ne face să devenim mai buni, mai sensibili, mai atenţi la suferinţele celor din jur! * Pentru că vine Crăciunul, elevii de la Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Galaţi şi angajaţii ING Bank au încercat, prin vizita făcută miercuri Fundaţiei „Împreună”, să şteargă lacrima din…
„Galaţi - 22 decembrie 1989”
Scris de Marius Ţuca Luni, 21 Decembrie 2009
Se împlinesc 20 de ani de când românii făceau primii paşi spre democraţie si spre libertatea care le-a fost atâta timp interzisă de regimul comunist. În memoria acelor zile, Muzeul de Istorie Galaţi vă invită să luaţi parte, marţi, 22 decembrie 2009, ora 13,00, la vernisarea expoziţiei „Galaţi-22 decembrie 1989”.…