EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

O lună fără apă caldă!

Scris de Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Apaterm SA Galaţi aduce la cunoştinţa tuturor consumatorilor săi că în perioada 29.06.2009 – 24.07.2009 se va derula ultima etapă din „Programul de Reparaţii la sistemul de termoficare al municipiului Galaţi pe anul 2009”. Aceasta vizează executarea de lucrări de reparaţii de către S.C. ELECTROCENTRALE GALAŢI S.A. la reţelele de…

Şantierul de sub geam

Scris de Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Un cititor care locuieşte în blocul BR2 din Mazepa, Luigi Damian, ne-a trimis un set de imagini realizate de la geamul apartamentului său. Nu ne-a propus numai să privim imaginile, de altfel excelente, cu modificarea spectaculoasă a peisajului pe care îl admiră zilnic, ci ne-a rugat şi să-i facem publice…

Nu putem tolera abuzul de la malul Dunării!

Scris de Sâmbătă, 20 Iunie 2009
* Chiar dacă argumentele criticilor campaniei iniţiate de „Viaţa liberă” sunt credibile, nu trebuie să ignorăm că s-a încălcat grav legea * De la începutul campaniei noastre pentru ca privatizarea frauduloasă a 32,4 hectare din malul Dunării (de la Zona liberă la lacul Zătun) s-au găsit şi voci care au…

Moartea unui copil

Scris de Sâmbătă, 20 Iunie 2009
* Ruxandra, fiica de doar 21 de ani a doctorilor Chiscăneanu, a murit joi noaptea, într-un cumplit accident * Niciun părinte n-ar trebui să-şi îngroape copilul. Cine poate trece printr-o astfel de încercare şi cum, sunt întrebări fără răspuns. Şi totuşi, se întâmplă. Numai Dumnezeu ştie cum poate primi cel…

Teo, prezentatoare de spectacole

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
* Două românce în finala Miss Italia nel Mondo: 50 de fete din 43 de ţări vor participa sâmbătă, 27 iunie, la finala concursului "Miss Italia nel Mondo", eveniment aflat la a XIX-a ediţie şi care va fi transmis în direct pe postul Rai Uno şi pe Rai International, începând…

Stai, că România nu angajează!

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
* …şi nici nu permite tranzitul către Spania sau Italia *Mirajul locurilor de muncă în străinătate, înmulţeşte victimele moldovene prinse cu înotul la frontiera gălăţeană spre… Europa! Numai săptămâna asta poliţiştii de frontieră gălăţeni au prins şase moldoveni care trecuseră înot râul Prut - doi la Galaţi şi patru la…

„Sunt aiurită şi se ia!”

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
* Luni, carte + ziar *Publicat în peste zece ţări, „Sunt aiurită şi se ia!” a câştigat Romantic Times Book Reviews Award, fiind desemnat cel mai bun roman chick lit al anului 2006. Eroina cărţii, Heaven, frumoasă, haioasă şi cu capul în nori, lucrează la o firmă de PR din…

Iliescu scapă de toate acuzaţiile privind mineriadele, prin decizia din dosarul 13-15 iunie 1990

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Ion Iliescu a scăpat de toate acuzaţiile privind mineridele, după ce a fost scos de sub urmărire penală în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, au declarat surse judiciare pentru NewsIn, care precizează că numele fostului preşedinte mai apare doar tangenţial în dosarul Revoluţiei.Joi, Parchetul General a anunţat că Ion…

Donatori de sânge, în uniformă

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean împreună cu colegii lor „frontierişti” şi jandarmii se numără printre donatorii de sânge fideli. A devenit practic o tradiţie ca oamenii legii să meargă la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, fără să mai aştepte apelul directorului acestuia, dr. Tamara Bârsan, pentru a dărui…

Necolaiciuc riscă să fie expulzat, potrivit Departamentului american pentru Securitate Internă

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Mihai Necolaiciuc a fost arestat pentru şedere ilegală în SUA şi riscă să fie expulzat din această ţară, dar mai întâi cazul său va fi prezentat în faţa unui judecător, a declarat pentru NewsIn Brandon Alvarez-Montgomery, de la Departamentul american pentru Securitate Internă."Agenţii speciali ai Departamentului american pentru Imigrări l-au…

Luaţi-vă gândul de la vile pe malul Dunării!

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
* „Pădurea de la malul Dunării va rămâne pădure şi nu vom permite niciun fel de construcţii civile între dig şi malul Dunării”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Prut * Aşadar, doritorii pot să-şi ia adio de la planul de transformare a malului Dunării în zonă exclusivistă…

Florin Prunea s-a prezentat din nou la DNA Piteşti

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Directorul pentru Relaţii Internaţionale al FRF, Florin Punea, s-a prezentat, joi după-amiaza, din nou la DNA Piteşti, după ce miercuri a stat în biroul procurorilor anticorupţie aproximativ nouă ore, transmite corespondentul NewsIn.Florin Prunea este însoţit de avocatul său şi la intrarea în sediul DNA nu a făcut nici o declaraţie.La…

Skoda în flăcări pe Faleza Superioară

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Nu se mai poate spune că doar tupeul unor şoferi-bărbaţi poate produce accidente spectaculoase! Iată că joi, viteza prea mare cu care era condusă pe Faleza Superioară o Skoda Octavia a făcut-o sandviş între doi copaci şi a necesitat prezenţa pompierilor, însă din fericire nu le-a pus nici o clipă…

Becali spune că nu are de gând să renunţe la mandatul din Parlamentul European

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Europarlamentarul Gigi Becali a declarat, joi, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis definitiv că nu poate părăsi Bucureştiul şi Ilfovul,că nu va renunţa la mandatul din Parlamentul European şi că după ce va depune jurământul va avea imunitate, fiind dorinţa lui Dumnezeu de a fi liber."Merg, depun jurământul şi…

Măgureanu a spus la parchet că SRI nu a avut nicio implicare în evenimentele din 14-15 iunie 1990

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Procurorii Parchetului General arată că fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, a declarat la audieri că la degajarea Pieţei Universităţii au participat activ doar câţiva lucrători antitero ai SRI, iar serviciul nu a mai fost implicat ulterior.Parchetul General a dispus scoaterea de sub urmărire penală a fostului şef al SRI,…

Şi a doua aeronavă Tarom care trebuia să transporte pasagerii de la Madrid are geamul spart

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Cea de-a doua aeronavă Tarom care trebuia să transporte pasagerii de la Madrid la Tenerife are aceeaşi problemă ca şi prima, adică, la aterizarea pe aeroportul din Madrid s-a constat că are geamul fisurat", a declarat joi pentru NewsIn, Ioana Boca, purtător de cuvânt al Tarom"Aeronava Aibus A310 nu a…

Proiectul Legii unitare de salarizare va fi prezentat miercuri în guvern

Scris de Vineri, 19 Iunie 2009
Proiectul Legii unitare de salarizare în sistemul bugetar va fi prezentat miercuri în guvern, urmând ca până marţi să fie făcută evaluarea financiară de către Ministerul Finanţelor, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.În cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil joi, proiectul va fi publicat pe…

Albinele au luat în stăpânire Grădina Publică

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
Plimbarea prin Grădina Publică, unul dintre puţinele locuri de promenadă ale gălăţenilor dornici de relaxare şi de o gură de aer curat, a devenit riscantă, mai ales pentru persoanele alergice la veninul albinelor. Motivul ? Câţiva apicultori şi-au amplasat rulotele tixite cu stupi pe terenul fostei piste de karting (de…

Opt inculpaţi trimişi în judecată după violenţele din Micro 18

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
* Tată şi fiu – Traian şi Cătălin Daniel Streşină - victime nevinovate * Grupul de infractori care a provocat un violent conflict şi scandal public, în stradă, în plină zi (25 aprilie 2009., ora 14,00) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Vă…

Pensionarii gălăţenii au făcut plângere la DNA

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
Tot mai multe persoane şi instituţii se alătură demersului nostru pentru redarea către gălăţeni a malului Dunării, privatizat în mod fraudulos şi închis accesului publicului larg. Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere din România a depus şi ea o plângere la DNA, solicitând anchetarea imediată a cazului. Iată textul plângerii: „Cu stimă…

Uite cum apar „noi” locuri de parcare!

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
* Firmele, obligate să desfiinţeze dispozitivele de blocare a accesului în parcare, sub sancţiunea rezilierii contractelor de închiriere a locurilor de parcare *Găsirea unui loc de parcare este unul dintre coşmarurile conducătorilor auto. Ei bine, în condiţiile penuriei de spaţii în care să-ţi laşi maşina, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a…

Băsescu către Liiceanu: Am vrut să spun că şcoala scoate tâmpiţi

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
Preşedintele Traian Băsescu a fost surprins de microfonul unei camere tv în timp ce îi explica lui Gabriel Liiceanu că duminică, la Guvern, a vrut să spună că şcoala scoate "tâmpiţi", dar că s-a abţinut în ultima clipă şi a vorbit despre "filosofi"."Ce să fac, încerc şi eu să aleg…

Năstase şi-a vândut maşina cu 94.000 de lei şi a câştigat peste 300.000 lei din activităţi agricole

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
Deputatul PSD Adrian Năstase şi-a vândut în luna februarie, contra sumei de 94.000 de RON, autoturismul Mitsubishi achiziţionat prin leasing în 2005, potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul Camerei.Declaraţia de avere a liderului PSD nu menţionează alte modificări notabile faţă de cea depusă la începutul mandatului, în luna decembrie.…

Boc: Am vorbit cu Andronescu, săptămâna viitoare face o informare privind măsurile din educaţie

Scris de Joi, 18 Iunie 2009
Premierul Emil Boc a declarat miercuri că a discutat cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în urma solitării preşedintelui, şi că la viitoarea şedinţă de Guvern ministrul va prezenta un punct de vedere în legătură cu măsurile de reformă din sistem.Emil Boc a spus că înainte de începerea anului şcolar 2009-1010…
Pagina 771 din 813