EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Un nou protest al sindicaliștilor din Finanțe
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 12 Iulie 2023
Joi, 13 iulie, pe o căldură care se anunță de foc, Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la Blocul Național Sindical, va organiza un protest, între orele 13,00 și 14,00, în fața Ministerului Finanțelor pentru a atrage atenția guvernanților, pentru ultima dată, înainte de declanșarea grevei de avertisment și…
Navrom Bac reduce tarifele pentru autoturisme
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 12 Iulie 2023
Deschiderea, din 6 iulie, a podului peste Dunăre dintre Galați și Brăila a agitat apele pe „piața” traversărilor peste fluviu, monopolizată până atunci de companiile care operează bacurile - Navrom Bac (Galați) și Romnav (Brăila). Logic, încep să apară și reacțiile acestora din urmă.Citește și Bacurile de la Galați, o…
A crescut numărul de locuințe date în folosință la Galați
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 12 Iulie 2023
În primul trimestru al anului 2023, în județul Galați au fost date în folosință 345 de locuințe, rezultă din informațiile prezentate de Direcția Județeană de Statistică (DJS). Potrivit acestor date, față de primul trimestru al anului 2022, numărul de locuințe date în folosință a crescut, per ansamblu, cu 52 de…
Pui de pasăre trimis cu trenul la București
Scris de Cristinel Luca Marți, 11 Iulie 2023
Un pui de drepnea (specie de păsări care seamănă cu rândunelele) a fost găsit foarte agitat într-o scară de bloc, cu ciocul captiv într-o crăpătură Două pisici foarte interesate de micuța vietate, care nu mai putea rezista pe creanga de copac - sunt „intriga” de la care a pornit „filmul”…
Controale la azilele de bătrâni din Galați. Zeci de nereguli depistate numai în prima zi
Scris de Mariana Constandache Luni, 10 Iulie 2023
Scadalul declanșat în urma dezvăluirilor privind modul inuman în care erau tratați vârstnici în căminele din județul Ilfov a determinat demararea de controale în toată țara la institițiile care ar trebui să adăpostească și să ocrotească categoriile vulnerabile, de la copii, la bătrâni și persoane cu dizabilități. În baza unui…
Angajații CJAS Galați, în grevă timp de 2 ore
Scris de Raluca Ichim Luni, 10 Iulie 2023
Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate din Galați s-au alăturat colegilor din țară și au protestat astăzi, timp de două ore, fiind nemulțumiți de salariile pe care le consideră prea mici pentru munca depusă și față de reducerea drastică a numărului total de angajați. În intervalul orar 10,00-12,00, întreaga…
Șofer ticsit cu droguri, prins în centrul Galațiului
Scris de Mariana Constandache Luni, 10 Iulie 2023
Un tânăr de numai 21 de ani a ajuns în arest la finele săptămânii trecute, după ce a fost urmărit în trafic și prins, în cele din urmă, și drogat, și cu substanțe interzise în mașină. Autoturismul pe care îl conducea a fost reperat în miez de noapte de un…
Instalație de semaforizare pusă în funcțiune
Scris de Anca Melinte Luni, 10 Iulie 2023
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că marți, 11 iulie 2023, începând cu ora 10,00, va fi pusă în funcțiune instalația de semaforizare din intersecția străzilor Siderurgiștilor cu 1 Decembrie 1918 și Basarabiei (sensul giratoriu din Piața Energiei, zona „General"). „Astfel: - instalația de semaforizare de la fiecare…
Galațiul reintră într-un proces de secetă pedologică
Scris de George Marinescu Luni, 10 Iulie 2023
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), rezerva de apă pe profilul de sol 0-100 centimetri, în cultura de porumb, se situa vineri, 7 iulie, la valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor țării, mai exact în Maramureş, Transilvania, Crişana şi în Banat, pe suprafeţe…
Urmează valuri de căldură, mai ales în sud-estul țării
Scris de George Marinescu Duminică, 09 Iulie 2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sudul şi estul ţării, în următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 10 iulie - 8 august 2023. Astfel, în săptămâna 10 - 17 iulie, valorile termice…
Gălăţeancă centenară, sărbătorită de autorităţi
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 08 Iulie 2023
Printr-o hotărâre a Consiliului Local în vigoare din 2014, gălăţenii care împlinesc vârsta de 100 de ani se bucură de o atenţie specială şi binemeritată din partea autorităţilor locale: li se acordă un premiu în valoare netă de 500 de lei, o diplomă şi un buchet de flori. Acestea au…
Se închid din nou robinetele. 16 ore cu apă puțină sau deloc în jumătate de oraș
Scris de Mariana Constandache Vineri, 07 Iulie 2023
Două lucrări care implică intervenții complexe la rețeaua de alimentare cu apă din nordul orașului, care se vor realiza simultan, vor impune sistarea furnizării timp de 16 ore, în cursul zilei de miercuri, 12 iulie. Totodată, consumatorii din centrul orașului vor avea presiune redusă la robinete O nouă sistare a…
Primul accident pe podul de la Brăila, chiar în ziua inaugurării
Scris de Viaţa liberă Vineri, 07 Iulie 2023
Primul accident pe podul peste Dunăre de la Brăila s-a produs chiar în ziua inaugurării, potrivit Radio România Actualități. Două autoturisme s-au tamponat joi seara pe pod, după ce un șofer a oprit pentru a face poze și a fost lovit din spate de un alt participant la trafic. Circulația…
Galațiul intră sub cod galben de instabilitate atmosferică, dar disconfortul termic rămâne ridicat
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că aproape toată țara (cu excepția a 7 județe din sud-est) va intra joi, 6 iulie, în jurul orelor prânzului, sub cod portocaliu sau galben de instabilitate atmosferică, fiind emisă și o informare meteo de caniculă pentru o mare parte din țară. Codul…
Trenuri cu întârzieri de zeci de minute, din cauza unui deranjament la sistemul de semnalizare
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Circulaţia trenurilor pe relaţia Periş - Buftea - Chitila a fost oprită joi dimineaţa timp de o oră, pentru intervenţia personalului feroviar de specialitate în vederea remedierii unui deranjament la sistemul de semnalizare, iar 11 trenuri de călători au staţionat în gări sau pe traseu, acumulând întârzieri cuprinse între 35…
Cele două noi piscine de la Plaja „Dunărea”, fără aviz sanitar
Scris de Anca Melinte Joi, 06 Iulie 2023
Deși Plaja "Dunărea" s-a redeschis pe 22 iunie 2023, noutatea acestui sezon estival - cele două piscine amenajate pe nisip - nu pot fi folosite. Și asta pentru că nu au încă avizul Direcției de Sănătate Publică. După cum ne-a declarat Dragoș Magearu, directorul societății Gospodărire Urbană care administrează baza…
Trenuri întârziate din cauza lucrărilor din Gara Tecuci
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Lucrările efectuate de către compania CFR SA la infrastructura feroviară din stația Tecuci determină modificări temporare și durate mai lungi de parcurs în circulația unor trenuri. Iată câteva exemple: Până pe 8 iulie, în locul trenului IR 1864 Iași pl. 08.09 - Galați sos. 12.26, circulă IR 12864 Iași pl.…
Refugiații din Ucraina vor să muncească: un medic ORL-ist caută colaborare
Scris de Anca Spânu Miercuri, 05 Iulie 2023
Pe lângă mamele singure cu copii foarte mici, care, pur și simplu, nu pot munci, fiindcă nu au soluții pentru îngrijirea celor mici, printre refugiații din Ucraina se află și persoane adulte care doresc și pot să fie încadrate în muncă, dar pentru care este nevoie de servicii de intermediere.…
Lucrările de pe Brăilei opresc apa în centrul orașului
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 05 Iulie 2023
Noile lucrări la rețeaua de apă demarate pe strada Brăilei, între străzile Alexandru Cernat și Roșiori, vor duce la sistări ale furnizării apei pentru mai multe cartiere, în următoarea perioadă. Este vorba de cuplarea noii magistrale care traversează strada Brăilei și deservește cartierele Mazepa I și Mazepa II, operațiune care…
Podul peste Dunăre, pregătiri pentru marea inaugurare (VIDEO)
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 04 Iulie 2023
La podul peste Dunăre care va face legătura între zona Galați - Brăila și Tulcea sunt în curs de finalizare ultimele pregătiri pentru marea inaugurare, anunțată pentru joi, 6 iulie
La eveniment vor participa personalități de prim rang ale vieții politice și administrative. Pe lângă președintele Klaus Iohannis, la inaugurare…
Vehiculele mari cu garda joasă nu mai pot urca pe bac
Scris de Cristinel Luca Marți, 04 Iulie 2023
Începând de marți, 4 iulie, din cauza scăderii accentuate a cotelor Dunării, Navrom Bac SA Galați anunță că nu mai poate asigura traversarea cu bacul a fluviului pentru autocare, trailere, platforme, vehicule agabaritice cu garda joasă. Marți, cota Dunării la Galați era de 359 cm, cu 24 de centimetri mai…
Din 4 iulie, dosarul cu șină este interzis
Scris de Cristinel Luca Marți, 04 Iulie 2023
Începând de marți, 4 iulie, autorităților publice centrale și locale li se interzice să mai ceară contribuabililor dosare cu șină sau orice alt obiect de papetărie pentru a furniza un serviciu public. "Legea 9/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2023 și intră în vigoare după 180 de…
Șeful SRI și-a dat demisia
Scris de Mariana Constandache Luni, 03 Iulie 2023
Șeful SRI, Eduard Hellvig, a anunțat luni demisia din funcție. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru. „Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să…
Academia de Poliție a redus drastic numărul locurilor
Scris de Mariana Constandache Luni, 03 Iulie 2023
465 este numărul total al locurilor puse la dispoziție pentru tinerii care vor să dea examen în acest an la Academia de Poliție în perspectiva de a deveni viitori ofițeri de carieră în Poliție, Jandarmerie sau ISU Oferta este mult mai mică decât cea de anul trecut, când au fost…