Cineva bate la poartă! E poştaşul! Măzăriche iese... şi se întoarce cu un plic! În plic - o scrisoare! De la Maria, ghicitoarea în Cărţi! Marcel dă citanie! Iacătă! „Faceţi linişte... oamenilor, creştinilor! Vă rog foarte frumos, din tot sufletul vă rog, faceţi linişte şi veniţi mai aproape! Veniţi cât mai aproape unul de altul, alta de alta, unul de alta, alta de unul! Cât mai aproape unii de alţii! Veniţi cât mai aproape toţi de toţi! Vă rog să staţi, măcar ...

Moto: „vântură vântul vremelnice vămi,/ trec triste trireme tăindu-mă-n toată/ divina-mi dorire, daimonule... dă-mi/ secunda sărutului-– sclavă secantă”                                                                                     (Iolanda Cremene)salvează-mi sufletul spunându-i/ să-şi sece sfânta sublimare singură, simplă şi senină/ cum centrul cercului celest, care comandă-conce ...

Sigur că da!.. Măzăriche propune să ne amintim de Maria, adică de cea mai scumpă Mamă de pe Pământ! Drept pentru care se comportă corespunzător! Iacătă:"de când a vrut să mă aducă Mama/ pe ţărna scump-a Schitului Moldav şi să-mi des-cânte Voroviri de Leagăn/ ca să mă-nalţ Curat, Senin, Vârlav, să-mi caut rost pe lungul şi pe latul/ unui destin perfect (ne)cunoscut, să nu confund Concretul cu Abstractul/ când Relativu-i rege Absolut, să-(mi) fiu duhovnic iertător ...

Moto: „multiplul unu diferit de sine/ o! mare-absenţă uneltind în toate  niciunde-pretutindeni altul vine/ vizibil numai din precaritate”                                                              (Ştefan Augustin Doinaş) în fiecare clipă se întâmplă/ preludiul şi postludiul veşniciei pentru cel care-i înţelege rostul/ demonic şi divin, dar zice: fie-i trăirea mai uşoară şi dormirea/ plină cu visuri despre cel ...

Sigur că da! Are dreptate poetul Măzăriche! Nu-l aplaudăm! Ne gândim la cei pe care-i „vizează”! Ca şi cum trebuie cât mai urgent să vedem şi să auzim cine sunt aceşti „încondeiaţi”, moş Mutelcă deschide Carlo M. Cipolla şi ceteşte cu timbru grav, sacadat: „Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câştiga nimic în schimb, uneori chiar el suferind pierderi de pe urma acţiunilor sale”! Marcel Măzăriche � ...

te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu frunzişuri amare – să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi umeziţi de mirare !!!   te rog să mă chemi la o carte/ umplută cu zmei şi cu zâne – să vezi făt-frumosul din lacrimi/ cum vine în vis...şi rămâne !!!   te rog să mă chemi la o şoaptă/ de dus şi adus în aminte cum plânge – pe crucea iubirii – / poetul golit de cuvinte !!!   te rog să mă chemi la o cană/ cu apă din sfânta fântână săpată – o viaţă ...

Dinspre aval – cu alură cazonă şi păşire sacadată – îl vedem pe mai vechiul şi grozavul nostru prieten, poetul Marcel Măzăriche, apropiindu-se cu siguranţa omului instruit, care vrea să (ne) spună ceva, care ştie ce vrea să (ne) spună şi care niciodată nu ne-a înşelat aşteptările! Se apropie, se dă jos din aerul rigid şi în ton cu Viitorul bietului oraş, ne salută ceremonios/amical, duce telefonul la urechea stângă...şi comandă un taximetru! Parcă teleghidaţi ...

Încă ne mai rugăm pentru Trupul şi pentru Sufletul roabei tale, Candoarea! Încă ne mai rugăm pentru că mai suflă, mai lăcrămează şi mai nădăjduieşte prin Omenirea gunoaielor şi printre gunoaiele Omenirii, mai crede în interzicerea Nesimţirii şi ameninţării cu Nesimţirea, mai are curaj să stea pe marginea Drumului şi să ceară Consideraţiunea alergătorilor înspre Nicăieri!   Încă ne mai rugăm şi mai aprindem o lumânare pentru întoarcerea Candorii în Univers ...

Sigur că da! Prăpăd chiar stârneşte invidia lui Aristotel, dar şi pe-a noastră! Invidie frumoasă, constructivă!...E ora 12! Brusc, aşa, ca din apă, apar doi derbedei cu glugi şi pantaloni jerpeliţi! Aprind petarde şi le aruncă în Fluviu! Şi behăiesc! Şi grohăie!...Oare ce „satisfacţie” găsesc aceşti imbecili într-această „distracţie”?...Ne îndepărtăm crucindu-ne! Mutelcă se umple cu aer şi recită-nspre Cer, mai abitir decât un orator: „fiindcă trebuie ...

ieri - în toiul dimineţii - era câte pe ce să trec de la vorbe la fapte când mergeam de pe partea asta spre partea cealaltă şi era să mă calce tramvaiul 7!!! ieri - în jurul amiezii - era cât pe ce să trec într-o viaţă nouă când mergeam de pe partea cealaltă spre partea asta şi era să mă calce autobuzul 9!!! ieri - lângă pragul serii - era câte pe ce să trec într-un fel de înapoi când mergeam de pe partea asta spre aceeaşi parte şi era să mă calce domnul 7,62!!! i ...