Pe când era selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Victor Piţurcă a fost poftit să comenteze o declaraţie rostită de patronul unei echipe de club. Selecţionerul a afişat o lehamite deasă şi a murmurat: "Vă luaţi după el? Ştie toată lumea că balivernează".
Telespectatorii s-au amuzat, mai cu seamă că fostul selecţioner nu era la prima invenţie lexicală. Tot el spusese că "situaţia se deteriorizează" în loc de "situaţia se deteriorează". Însă primul exemplu pe care l-am dat, "Ştie toată lumea că balivernează" (apropo, enunţul corect este "Ştie toată lumea că spune baliverne"), duce discuţia spre un fenomen pe care-l întâlnim frecvent în ultima vreme. Este vorba despre apariţia anumitor construcţii verbale forţate, care încep să înlocuiască fie verbe de sine stătătoare, fie locuţiuni verbale sau expresii obişnuite. Sigur, dacă înlocuitorii ar fi corecţi, n-am avea nimic împotrivă. Numai că nu sunt. În plus, unii înlocuitori nu sunt doar greşiţi, ci şi ridicoli.
Există, după cum ştiţi, o serie de verbe care se formează din substantive comune, dar şi din substantive proprii. Din ultima categorie face parte, printre altele, verbul "a hamletiza", cu sensul de "a face din fiecare lucru o dilemă". Fireşte, la originea acestui verb se află Hamlet, eroul shakespearian al dramei cu acelaşi nume, ale cărui cuvinte - "A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea" - se numără printre cele mai cunoscute începuturi de monolog din istoria teatrului.
Există în principal două filiere de introducere a acestor verbe improprii în limbă. Prima este filiera engleză, dublată de o traducere urechistă, care nu dă naştere unor cuvinte cumsecade, ci unor barbarisme. A doua este transformarea unor locuţiuni verbale nevinovate în verbe pe care nu le poţi rosti fără să te-apuce râsul. Dacă acest ultim fenomen se produce din comoditatea vorbitorului sau din dorinţa lui de-a părea mai interesant decât este are deja prea puţină importanţă.
Sursa: Radu Paraschivescu - "Pastila de limbă"
