* Merg împreună? *
General vorbind, cred că amorul atrage, în multe cazuri, şi nuntă. Oamenii nu ştiu precis de ce, dar îşi programează prima căsătorie pentru că.
Nu este o greşeală de scriere. Ci pur şi simplu, dacă îi întrebi şi excluzi variantele de răspuns gen: „Facem credit pentru casă, trebuie să fim doi în acte, că altfel nu sunt suficiente veniturile” sau „Mă dă mama afară din casă, n-am unde mă duce” - pe care prea puţini oameni cinstiţi le dau, rămâne crăcănatul „Pentru că ne iubim”.
Aşa, şi până acum nu vă iubeaţi?, ne-a întrebat un om deştept, pe mine şi ceea ce juram că este iubirea vieţii mele, ce dacă nu suporta să mă audă vorbind, ce dacă mie nu-mi plăcea să fiu „femeie de casă” (a se citi mâncare, gătit, sex şi ATÂT).
L-am privit holbat, m-am gândit că este cam nesimţit să pună problema aşa, frontal, numai eu ştiam cât mă umflasem de plâns că vreau măritiş, şi nu am ştiut ce să răspund.
În familie
De atunci, tot văd în jurul meu oameni care, mai întâi extatici, îşi anunţă relaţia. Îi recunoşti după faptul că nu mai au timp de nimic altceva în afară de EL (sau EA), visează bolând cu ochii deschişi, se vizualizează punând parchet la patru mâini în camera de zi şi alegând culoarea pentru lămpile de dormitor.
Până la faza când iese la iveală că EL mănâncă sărat pentru că are probleme cu bila şi scapă gaze din principiu, că de, acum sunt intimi, iar EA râgâie de trezeşte personajele din televizor, mai trece un timp.
Stabilită fiind însă căldura unui potenţial cămin, ceea ce a mai rămas din îndrăgostiţi se pun pe căutat inele, pe formulat cereri pretenţios-surprinzătoare (vezi inelul în paharul de şampanie, chit că ştii că ea nu se atinge de băutură încă din facultate), pe stabilit DATA.
„Poate alţii…”
Îi admir pe cei care stabilesc data peste o perioadă care de cele mai multe ori depăşeşte întinderea în timp a relaţiei propriu-zise. E semn de mare încredere în tine să zici că „…ne însurăm pentru doi ani, în februarie, că atunci am găsit liber la Calul cu Mânji”.
Între timp, miresele o să-ţi spună deja că nu-şi văd capul de treabă, ceea ce e face să te întrebi oare ce naiba se făceau dacă aveau loc la restaurant peste două luni.
„Da, mă, dar dacă vroiam mai devreme, trebuia să aşteptăm să vedem dacă renunţă vreunul!”, îşi explică îmbufnaţi viitorii miri, nu neapărat pentru că perspectiva de a fi şacali pe nefericirea altora, le-ar fi deranjat coafura, dar pentru că nu aveau nici o certitudine când vor alţi tâmpiţi să se certe.
Azi nu
„Ai fost vreodată la vreo nuntă la care să zică unul NU?”. Asta, alături de „Ce este mai mare, balena sau elefantul?”, sunt lucrurile pe care le întrebi - mai mult sau mai puţin ruşinat - până mori.
Umblă legende despre mirese demne, căpiate de faptul că sunt înjurate chiar la Starea Civilă şi care spun „Pas”, de faţă cu tot alaiul. E cam la fel de cert ca existenţa unicornului, dar oamenii totuşi îşi şoptesc că da, EXISTĂ.
Şi totuşi, într-un procent nimicitor, EL şi EA se jură că vor fi pentru totdeauna, şi la boală, şi la sănătate, şi la ţară, şi acasă, şi în teleguţă, şi fără, şi la tv, şi la bere, şi la pipi, împreună.
Paradisul lui ACASĂ
Împreună. Aşa cum te şi aşteaptă, cu nişte expresii absente, de „Te-aş omorî, să vezi cum e să faci frumos pe tocuri, după 12 ore de chin, vrei să-ţi mai şi aranjez cravata”, „Proastă înghesuită, în loc să zică mersi că am făcut-o doamnă, stă ca buha, cu părul între urechi, să nu-şi strice cocul”.
Cu ochii scoşi de amănunte – mese, cheltuieli, coafor, părinţi, domnişoară de onoare, lumânări, cozonac, dans, telefoane, invitaţi absenţi – mirii capătă într-o singură noapte feţele unor oameni căsătoriţi de o viaţă. Tandreţea s-a dus dracului, iar cei doi ar face orice să doarmă duşi şi să nu le mai ureze nimeni nimic, aşa, vreo 300 de ani de acum înainte.
„Cum era mireasa?” - cea de-a treia întrebare din ciclul nedumeririlor fundamentale - este ceea ce lasă o nuntă în urmă. Asta, şi doi oameni care ori merg la bancă pentru credit, ori mănâncă ce a rămas după nuntă, ori se oftică de la banii strânşi, ori zice (EA) asta este, unul mai bun nu găseam, cât era să aştept?, în timp ce EL dă drumul la „Baywatch” şi eliberează primele gaze conjugale.
