Se spune că banii fac pământul să se învârtă. Cu mult înainte de inventarea banilor pe care îi folosim astăzi, lumea folosea mărfuri precum sare, vite sau chiar arme ca monedă de schimb. De la “banii zburători” ai Chinei până la “aurul moale” al Siberiei, iată opt lucruri mai puţin cunoscute despre istoria banilor, relatate de History.com.
1. China a creat primele bancnote din lume
Suedia a emis primele bancnote din Europa în 1661, după aproape 700 de ani de la introducerea acestora în China. Ţara asiatică folosea de secole monedele de cupru, dar, pentru că erau grele şi transportul lor era periculos, în secolul al VII-lea comercianţii au început să le înlocuiască cu certificate de hârtie, mult mai uşoare. De fapt, atât de uşoare, încât au fost poreclite rapid “bani zburători” deoarece puteau fi luate de vânt. Folosirea banilor de hârtie a rămas limitată timp de 200 de ani, până în secolul al IX-lea, când un deficit de cupru a forţat China să emită bancnote oficiale, cu acoperire în aur.
2. Incaşii au ridicat un imperiu fără să folosească deloc bani
Spre deosebire de azteci sau de maiaşi, care foloseau boabe sau stofe ca să cumpere şi să vândă produse, pentru incaşi nu exista noţiunea de “bani”. Şi, totuşi, cum au reuşit să ridice cel mai mare şi cel mai bogat imperiu din America de Sud? Printr-un sistem numit “Mit’a”. De la vârsta de 15 ani, bărbaţii incaşi erau obligaţi să lucreze în beneficiul statului până la opt luni pe an. Construiau clădiri, palate şi drumuri, primind de la stat case, mâncare, haine şi unelte, adică tot ce le trebuia ca să ducă o viaţă normală. Nu aveau nevoie, aşadar, de bani. Şi chiar dacă banii ar fi circulat printre incaşi, aceştia din urmă nu ar fi avut unde să-i folosească pentru că existau pieţe.
3. Negustorii medievali au creat prima versiune a cardului de credit
Într-o eră în care puţină lume avea acces la bani şi la educaţie, beţişorul crestat (FOTO) – predecesorul cardului de credit de astăzi – a devenit tot mai popular în Europa. Crestăturile de pe un asemenea beţişor indicau suma împrumutată/datorată. Beţişorul era apoi rupt în două – creditorul păstra o jumătate şi datornicul cealaltă jumătate. Când era făcută o plată, aceasta era marcată pe ambele jumătăţi. Beţişoarele crestate, populare în toată Europa, au fost folosite cel mai mult în Anglia, care a renunţat la ele abia după 700 de ani, în 1826.
4. Rusia ţaristă a creat o taxă care putea fi plătită numai cu blănuri
Sosirea vânătorilor ruşi în sălbatica Siberie din anii 1600 a dat startul unei goane după blănuri, a cărei intensitate a fost comparată de istorici cu cea a goanei după aur din California secolului al XIX-lea. Când comerţul cu blănuri din Rusia a atins punctul culminant, pieile de animale deveniseră atât de valoroase, încât erau denumite “aur moale” şi acceptate ca monedă de schimb în întregul imperiu. Ca să facă faţă cererii mondiale de blănuri, conducerea Rusiei ţariste le-a impus siberienilor o nouă taxă anuală, care putea fi plătită numai cu blănuri. Numită “yasak”, ea era un fel de taxă de protecţie şi trebuia plătită de toţi bărbaţii de peste 18 ani.
5. Serviciul Secret din SUA a fost înfiinţat pentru a depista banii falşi
Problema banilor falşi a apărut o dată cu banii înşişi. Romanii şi alte civilizaţii antice pedepseau cu moartea falsificarea banilor. În era modernă, americanii au avut o cu totul altă abordare, angajând un fost falsificator pentru a crea unele dintre primele monede. Cu toate acestea, problema a continuat, atingând punctul culminant în timpul Războiului Civil, când o treime – dacă nu chiar jumătate – din banii aflaţi în circulaţie erau falşi. De altfel, Serviciul Secret american a fost înfiinţat în 1865 nu pentrui a-l proteja pe preşedinte, ci pentru a combate fenomenul falsificării banilor.
