Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Cine a fost Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pe 26 octombrie, hram la biserica din Bădălan

Duminică, 25 Octombrie 2015 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Tesalonic, într-o perioadă în care creştinii erau prigoniţi. În timpul vieţii sale, împăraţi au fost Diocleţian şi Maximilian Galeriu. Tătăl pruncului care avea să devină, mai târziu, sfânt mucenic era voievod al Tesalonicului, dar îşi întemeiase familie creştină. În spiritul lui Hristos îşi botează fiul în secret şi îi asigură - pe măsură ce trec anii - o educaţie creştină. După trecerea la Domnului a p ...

SFÂNTUL ANDREI, la Galaţi. 19 ani de la aducerea Sfintelor Moaşte

Joi, 22 Octombrie 2015 14:00 | Publicat în SOCIETATE
O părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei se află, spre închinare, în Catedrala Arhiepiscopală, încă de pe 16 octombrie 1996. La finele săptămânii trecute, la Dunărea de Jos s-au prăznuit deci, 19 ani de când moaştele Sfântului protector al eparhiei noastre şi al României au ajuns pentru prima dată la Catedrala Arhiepiscopală. Le-a adus actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, la vremea aceea Mitropolit al Moldovei. Seria de evenimente a debut ...

Un nou lăcaş de rugăciune, în Micro 17

Joi, 22 Octombrie 2015 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Duminica trecută s-a sfinţit biserica din Micro 17 care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi pe Sfântul Atanasie cel Mare. Parohia a luat fiinţă încă din anul 2004. Terenul îi aparţine primăriei municipiului Galaţi, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă, în urmă cu 11 ani, de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalpreasfinţitul Părinte Casian. "Zidirea bisericii a fost posibilă datorită implicării pc. preot paroh Mitică Luca, prin susţinerea fina ...

Maşinile cu VOLAN PE DREAPTA ar putea să DISPARĂ de pe piaţa din România

Luni, 19 Octombrie 2015 04:00 | Publicat în AUTO
Potrivit unui proiect de lege, nu oricui i se va mai permite să conducă, pe drumurile publice, o maşină cu volan pe dreapta. Şoferii ar trebui, conform proiectului, să aibă permis de conducere în state în care maşinile au volan pe dreapta, cum ar fi Marea Britanie, Irlanda sau Cipru. De asemenea, şoferul maşinii cu volan pe dreapta ar trebui să mai facă 20 de ore de practică pe o astfel de maşină, dar şi să îşi cumpere oglinzi periscopice, al căror preţ pleacă de la cir ...

Bonul fiscal se modifică începând cu 2016

Luni, 19 Octombrie 2015 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Odată cu eliminarea caselor de marcat fiscale cu role jurnal de hârtie, se va modifica şi bonul fiscal. Mai exact, va fi obligatoriu ca pe bon să fie trecut codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, la cererea acestuia. Ministerul Finanţelor Publice menţionează că această modificare este necesară pentru armonizarea cu prevederile noului Cod fiscal şi pentru deducerea TVA care poate fi justificată şi cu bonuri fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simp ...

Când trebuie schimbată casa de marcat

Luni, 19 Octombrie 2015 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Începând din 2016, agenţii economici care încă au case de marcat dotate cu role jurnal pe suport de hârtie vor trebui să le înlocuiască treptat cu aparate de marcat dotate cu jurnal electronic. O cere o lege pe care au votat-o, recent, parlamentarii.Primii cărora li se cere să-şi schimbe modelele vechi de case de marcat sunt marii contribuabili, cărora li s-a acordat timp până la 1 octombrie 2016 să se conformeze. Contribuabilii mijlocii pot realiza schimbul până la 1 ianuarie ...

Cât costă refacerea irigaţiilor în judeţul Galaţi

Luni, 19 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Peste 7,5 milioane de euro ar intra în infrastructura principală, în primele faze de investiţie * Încă 20 de milioane de euro s-ar duce pe alimentarea cu apă de la Movileni a zonei Matca * Şi cu infrastructură reabilitată, irigaţiile tot vor fi prea scumpe pentru mulţi fermieri De ani de zile, fermierii gălăţeni se plâng că nu-şi pot uda câmpurile, fie pentru că infrastructura principală de irigaţii e părăginită, fie pentru că preţul udării e prea mare, iar banii nu ...

Mai e timp să ACCESAŢI BANII de irigaţii. TERMEN-LIMITĂ DECALAT

Duminică, 18 Octombrie 2015 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că se prelungeşte sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 4.3 "Infrastructură Agricolă şi Forestieră", componenta infrastructură pentru irigaţii. Deşi iniţial se puteau depune proiecte doar până la finele acestei luni, sesiunea s-a prelungit până la 18 decembrie, la ora 16,00. "Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a numărului mare al solicitărilor primite în acest se ...

Cum ajungi să REFUZI SUBVENŢII de 400 de euro la hectar

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 07:00 | Publicat în ECONOMIE
* Suprafeţele cultivate, în judeţul Galaţi, cu sfeclă de zahăr au scăzut de peste 12 ori, în ultimii doi ani În ultimii doi ani, aproape toţi fermierii gălăţeni au renunţat la cultivarea sfeclei de zahăr. În 2013, spre exemplu, nu mai puţin de 15 agricultori înfiinţaseră, în judeţ, în parteneriat cu Agrana Zucker AG România, culturi de sfeclă pe o suprafaţă de 584 de hectare, după datele Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. În 2014 ...

LISTA NEAGRĂ a consultanţilor pentru bani europeni, în curând, pe internet

Vineri, 16 Octombrie 2015 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) ar putea publica, pe site-ul propriu, o listă neagră a consultaţilor care le-au creat probleme beneficiarilor (sau potenţialilor beneficiari) de fonduri europene, în timpul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, dar şi o listă albă, a consultanţilor care au lucrat serios şi au avut rezultate bune. Ideea, care s-a mai vehiculat, a fost relansată recent de George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agricul ...
Pagina 84 din 423