Maria Fabian

Maria Fabian

Fosta şefă de la Protecţia Copilului aşteaptă un verdict

Sâmbătă, 15 Martie 2014 09:00 | Publicat în JURIDIC
Pe 20 martie, la Înalta Curte, magistraţii au programat să dea soluţia definitivă în procesul fostei şefe de la Protecţia Copilului, Marinela Dobrea.Ea şi fiica ei au primit condamnări cu închisoare de la magistraţii Curţii de Apel. Tribunalul le-a dat tuturor inculpaţilor condamnări cu suspendare, mai puţin unuia, pe care l-a achitat, obligându-i pe toţi cei găsiţi vinovaţi să plătească instituţiei publice aproape 700.000 de lei, cât ar fi fost prejudiciul estimat de p ...

Strămutat la Braşov, dosarul "Aviasan" încă se judecă la secret

Vineri, 14 Martie 2014 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Rechizitoriul procurorilor gălăţeni a fost prezentat în şedinţa naţională de bilanţ a DNA ca fiind unul dintre cele mai importante dosare din ţară Rechizitoriul referitor la preluarea aerobazei "Aviasan", întocmit de procurorii gălăţeni anul trecut, a fost nominalizat în cadrul şedinţei de bilanţ a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Conducerea DNA l-a prezentat ca fiind unul dintre cele mai importante dosare, alături de mai multe astfel de cazuri din întreaga ţ ...

UPDATE/ Control în justiţia gălăţeană/ Fostul şef al DNA Galaţi, acuzat de abuzuri de către Inspecţia Judiciară

Joi, 13 Martie 2014 00:00 | Publicat în JURIDIC
* Printre faptele imputate fostului procuror-şef Gheorghe Ivan se numără: "atingerea independenţei procurorilor", "neconcordanţe grave în soluţionarea şi evidenţa dosarelor", precum şi blocarea cercetării unor dosare Raportul Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) referitor la deficienţele înregistrate anul trecut la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Serviciul Teritorial Galaţi scoate în evidenţă neregulile care au dus la concluzia că pro ...

Curtea de Apel a decis/ Întregul lot din "fabrica de ţigări" a fost pus în libertate

Joi, 13 Martie 2014 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Întregul lot arestat în dosarul „Fabricii de ţigări de la Tirighina” a fost pus în libertate ieri, de magistraţii Curţii de Apel. Potrivit purtătorului de cuvânt al acestei instanţe, judecătorul Irina Boldea, decizia este definitivă, iar inculpaţii trebuie puşi în libertate imediat. Şase din cei opt inculpaţi au stat în arest preventiv mai bine de doi ani, acesta fiind şi argumentul uzitat ieri de către avocaţi. Aceştia au mai spus că Tribunalul i-a condamnat pe cei op ...

La trei luni după ce a primit o soluţie/ Dosarul fostului primar de la Brăhăşeşti nu a plecat la Curte

Marți, 11 Martie 2014 05:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul fostului primar de la Brăhăşeşti, Vasile Băiculescu, a primit o soluţie în decembrie 2013, dar nici astăzi nu a ajuns la Curtea de Apel, acolo unde urmează să se judece ultima cale de atac. Procesul a început în 2010, după ce edilul din Brăhăşeşti a ajuns după gratii, acuzat de fapte de corupţie. Fostul primar venea după un alt scandal penal, din 2008, pentru care, în timp, a primit o condamnare cu suspendare.În procesul din 2010, pe care DNA Galaţi l-a pus pe tape ...

Încep să apară decizii în evaziunile de la Iveşti/ Inculpații cer clemență

Marți, 11 Martie 2014 06:00 | Publicat în JURIDIC
Evaziunile fiscale de care sunt acuzaţi membrii familiei Stănescu din Iveşti aduc săptămânal câte un inculpat în instanţă, care încearcă prin toate mijloacele să dovedească faptul că este nevinovat.Ultimul, Cătălin Stănescu, zis Dragoş, s-a aflat marţi în sala de judecată a Tribunalului Galaţi, unde a cerut clemenţă. Potrivit procurorilor, omul a comis nu mai puţin de 13 evaziuni fiscale, şi a creat un prejudiciu de circa 800.000 de lei, pentru că a desfăşurat activ ...

A treia amânare în "dosarul pierdut al lui Chiaburu", din cauza lipsei avocaţilor

Marți, 04 Martie 2014 14:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul „pierdut al lui Chiaburu” a primit al treilea termen de judecată. De curând, magistraţii au constatat că unii dintre cei şapte inculpaţi nu aveau avocaţi care să le reprezinte interesele. Dosarul a ajuns pe masa de lucru a judecătorilor în 2002 şi a parcurs două cicluri de judecată, după care a ajuns la DIICOT Galaţi, care a reluat cercetarea, trimiţându-l instanţei anul trecut. Avocaţii au invocat excepţii, care s-au judecat până la finele lui 2013, ajungând ...

După şapte ani de la prima crimă/ S-a pus capăt înfiorătoarei poveşti de la Scânteieşti

Marți, 04 Martie 2014 11:00 | Publicat în JURIDIC
Ştefan Patriche, zis „Boieru”, cunoscut prin faptul că la stâna sa din Scânteieşti au murit în condiţii suspecte doi ciobani, a primit o condamnare definitivă de 11 ani şi zece luni de închisoare. Sentinţa a fost dată de magistraţii Curţii de Apel şi, potrivit noilor reglementări penale, aceasta a fost ultima instanţă la care condamnatul a mai putut schimba ceva, având în vedere că Tribunalul i-a contopit două condamnări, dându-i 12 ani de puşcărie.Ştefan Patriche, ...

În dosarul lui Jîtea/ Judecătorul şi avocaţii s-au acuzat reciproc

Marți, 04 Martie 2014 06:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul omului de afaceri Liviu Mircea Jîtea, cei 19 inculpaţi s-au aflat recent în sala de judecata, unde prin intermediul avocaţilor au cerut ca dosarul să treacă prin noua procedură a camerei preliminare, pe motiv că nu a început cercetarea judecătorească.Procurorul DIICOT s-a opus categoric, afirmând că anul trecut, pe 26 noiembrie, judecătorul s-a pronunţat pe legalitatea actului de sesizare şi că ultima dată li s-a spus inculpaţilor să se gândească dacă vor merge ...

Interviu cu Anca Pungoci, şefa Tribunalului Galaţi: "Am eliberat doar doi deţinuţi, deşi am avut 223 de solicitări"

Marți, 04 Martie 2014 06:00 | Publicat în JURIDIC
* Sistemul informatic a fost pus la punct cu doar o zi înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal - Ce a însemnat 2013 pentru Tribunalul Galaţi? Dar 2014, având în vedere modificările legislative? - Rezultatele au fost lăudabile, ceea ce-mi întăreşte convingerea că avem forţa necesară de a face faţă provocărilor, fie că acestea vizează probleme de ordin financiar, şi mă refer aici la lipsa fondurilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, fie că vizează ...
Pagina 41 din 133