* Doamna Vio greșește cum muncește, ritmul erorilor sale fiind dat de proverbul conform căruia numai cel care nu-și stârnește sudoarea frunții nu mai calcă și pe alături. Acum două zile, premierul României a anunțat că în București vor fi construite stadioanele Dinamo, Rapid și Giulești. Puțin dacă s-ar fi străduit, i-ar mai fi ieșit vreo două arene: Câinii Roșii și Ștefan cel Mare.
* Conform unei analize responsabile, țara noastră se confruntă cu cea mai gravă criză de forță de muncă din istoria recentă. E o chestiune endemică, ține de apucăturile acestei zone geografice – românul, când ajunge cu discuția la locul de muncă, nu povestește cum și cât de mult a progresat sau dacă ar putea face performanță, aș! Ești exclus din club dacă pomenești măcar indici, grafice, modele de profesionalism. Altele sunt coordonatele dragi compatriotului care ieri a serbat Ziua Internațională a Muncii:
1. Ora la care ajunge la birou și momentul în care rupe ușa, cum se zice pe la noi (apropo, iată una dintre expresiile intraductibile în engleză, germană sau franceză!). Eh, am șef de echipă de gașcă, și el mai întârzie, dar eu mi-am făcut obicei din asta. Pe la și un sfert, și douăzeci de minute, cam așa ajung la „scârbici” (este arhicunoscută această construcție soioasă, voi reveni asupra ei), se laudă hărnicuțul în timp ce-și mai pune în pahar. Ce mai, o duc bine, pe la prânz ies ca să iau covrigi la colegi, mai o țigară, două, trei, nouă și vine ora două și jumătate, când începem să ne răspândim. În caz că mai apare șeful, deși e puțin probabil, cel care a rămas ultimul îl pune în temă că abia au ieșit ceilalți, că sunt prin preajmă, cam așa continuă capitolul unei zile de lucru la români. Nu la toți, ar fi dramatic să alunec în păcatul generalizării, însă sunt prea mulți cei care abia așteaptă să te scoată la o bere ca să-ți explice cum se odihnesc la tura de noapte. Eventual să-ți depene careva cum a dat o șpăguță ca să iasă cu doi ani mai devreme la pensie, fără minima conștiință că cel căruia i se confesează îi va achita o parte din rentă.
2. „Scârbici” ziceam? Pe lângă faptul că este o alăturare lingvistică demnă de o condiție superioară, e utilizată și de oameni care până mai ieri se plângeau că nu identifică un job. Imediat ce s-au angajat, se duc la scârbici. Culmea, la final de lună sunt și plătiți pentru asta.
