Ștefan cel Mare de pe Copacabana

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Distinsa Fă Doină, ministru într-unul din cabinetele Ponta, a dezvăluit că sârma Gabrielei Firea, obiect găsit unde a fost găsit, n-a venit singură pe lume. Madam Pană susține că și ea a riscat la un moment dat, fiind otrăvită cu mercur. Iar muntele Venus și-a tras teleferic.

* Trăim într-o țară eminamente misogină: s-a găsit sârmă la Gabriela, mercur la Doina, microfon în priză la Carmen și cărți furate la Veorica. Nu mai avem nicio șansă...

* Dăncilă, prezentă zilele trecute la Cluj-Napoca, a fost fugărită de contribuabili. N-o fi știut săraca ce să le spună, dar e posibil să se fi gândit la următoarea explicație: „De când s-a inventat alergarea, sunt prima la oratorie.”

* Coana mare de la Guvern a fost huiduită ieri la Arad, iar femeia a declarat că nu mai înțelege nimic. Chiar așa, Aradul parcă nu era în Teleorman? Cine-a pus Hunedoara-n drum?

* Astăzi este așteptat în municipiu întâiul mustăcios al republicii. Desigur, va ploua mocănește, văzduhul fiind sensibil până la grindină în clipele istorice de mare angajament. La fel s-a întâmplat și cu Ștefan cel Mare – credeați că se aștepta să fie zloată la Podul Înalt? Aiurea, el voia să se bată cu turcii ca pe plaja Copacabana.

* Repet, nu m-a invitat încă nimeni la mitingul lui Liviu, amorul nebun al Irinucăi. Și nu pricep de ce: voce am, rime pot să fac, oleacă de bătaie cred că aș putea încasa...

* Formațiunea politică a lui Codrin Ștefănescu promite în pliantele de campanie medicamente „compresate”. Eroare de redactare? Mă îndoiesc. Gura păcătosului vorbește pe timpul pauzei publicitare – bulina compresată e, de fapt, compresa-panaceu. De unde naiba gologani pentru rețetele gratuite?

* Încă un violator din celebrul caz de la Vaslui – al cincilea dintr-un detestabil grup de șapte – iese din închisoare, grație recursului compensatoriu. Au înnebunit salcâmii, vorba poetului, și tu vrei să fiu cuminte, Tudorele? Și toți cei care ți-au cerut ce ți-au cerut.

Citit 927 ori Ultima modificare Vineri, 10 Mai 2019 17:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.