Revelionul celor care-mi ciufulesc inteligența

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* De mult țin la sertar următoarea glumă. Iohannis este nemulțumit de felul în care arată capitala României. Deh, nu tu o pârtie de schi, nicio cabană, ceva... Nu e deloc atractiv.

* Îl aștept pe cititorul care mă face propagandist. Îl iau la mine în trupă. Când mi-oi face trupă.

* Ratangiu cum mă știți, am trecut la mare distanță de informația conform căreia doamna Oana Roman a divorțat de soț. Înțeleg că în 2019 nu se mai comit anecdote pe bază de masă corporală, diete și alte nebunii care pot fi considerate discriminatorii. Atât îi transmit fetei lui nea Petrică: cred că nu-l slăbeai deloc din ochi, fată.

* Alerta care-i vizează pe cetățenii Bucureștiului mă bagă în ceață. Se spune că indivizi drogați joacă rolul de hoți de ocazie: îți încearcă ușa de la intrare (e vorba de locuințele de la bloc) și, dacă norocul le surâde, te-ai putea trezi cu musafiri. Sau fără palton și pantofi, în funcție de mise-en-place și inspirație. Iată ce mă bulversează în acest caz:

1. E o problemă că hoții sunt și drogați? Adică, ne-am simți cu șunca și sarmalele în Nirvana dacă borfașii care intră prin efracție ar ieși imaculați la controlul antidoping?

2. Poliția Română, probleme, nene? De aici se subînțelege următorul mesaj: alde bossulică, aveți grijă și voi, în Doamne iartă-mă, că și-așa suntem în inferioritate numerică! Dacă-i prindeți, e un succes al forțelor de ordine.

* Mi-aș dori să stau la intrare, la Revelionul pensionarilor de la Patinoarul Artificial. Care ești sub 60 de ani, out și te dau și la ziar, cu fotografie, nume și prenume. Măcar să nu simt că cineva îmi ciufulește inteligența și cu acest prilej, d-aia.

* Gabriela Firea, Primărița Generală a României (nu se mai explică funcția, doamna s-a prezentat astfel), afirmă că Orban este neprofesionist și că, în concluzie, s-ar arăta ca un un premier nepregătit. Madam, să presupunem că nu bateți câmpii, că Șică Mandolină nu le are, cum se zice în popor, dar înainte de toate luăm o mică pauză publicitară: după ce ai avut un premier în genul Veoricăi, nu mai vorbești despre guvernare vreo zece ani.

Citit 1419 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2019 17:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.