Ne-a mai rămas niște acid

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Unii dintre noi așteaptă darea de seamă de la ora 13,00 ca pe rezultatele la Pronosport pe vremuri. Cu ceva înfrigurare, ai și dubii, te uiți de mai multe ori pe biletul ăla: două meciuri dacă-ți mai ieșeau, te luau milițienii cu izoleta campionilor.

* E o metaforă, evident, faza cu milițienii, doar n-ați mai văzut Pronosport în democrație. După 1989 au apărut firmele de întrajutorare, caritasurile mai mici, apoi pariurile, iar la final analistul de tip Ilie Dumitrescu. Ca să fie totul complicat.

* Apropo de Caritas, a ieșit de la zdup cetățeanul sâsâit Ovidiu Vântu. A făcut o grămadă (sanchi!) de pușcărie, doar a albit puțin, iar banii au rămas în teșchereaua domniei sale. Iar acum ne dă iarăși lecții, se înregistrează și ne vorbește ca Bill Gates despre MS Dos. Go away, bade, ar fi culmea să luăm de bune sfaturile unui infractor dovedit!

* Altfel, SOV, după prescurtarea care i-a adus celebritatea, se laudă că mai are de mâncare, dar că noi, populația de rând, își face freza în pereții cămării (îmi aparține figura de stil, nu că Ovidache n-ar fi în stare). Păi, e firesc să ai, nene SOV, că nu ți-a luat statul mai nimic, iar la păstrare te-a trimis doar de ochii lumii. Ne mai prindem și noi de pe margine când se dă șah pe bune și când regina o arde cu nebunul.

* M-aș întreba în aceste zile triste doar pentru cei care și-au vărsat esența de optimism, ce ne facem cu atâta acid hialuronic rămas pe stoc. N-ai la ce să-l folosești, de asemenea este din plin apă micelară... Mama Natură are simțul umorului, i-au cam crescut perciunii și i s-au împreunat sprâncenele (redeschideți, bă, saloanele de înfrumusețare!), dar e pe caterincă.

* Se tot zvonește că, la finalul pandemiei, Uniunea Europeană va fi deja istorie. Fi-vor bucuroși urmașii dacilor care sunt de părere că această colonie cu capitala la București ar trebui să reabiliteze românii neaoși precum Floricica Dansatoarea și Dan Puric. 

* Dacă UE se va destrăma, noi și bulgarii vom avea șansa de a face un Schengen mic, handmade, în care să intrăm când voim și din care să ieșim pe jos după ce ni se fură mașinile la Albena și la Nisipurile de Aur.

Citit 1202 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2020 19:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.