* Nici nu mai știu de mine din cauză de blec fraidei, care nu se mai termină. De pildă, mi s-a părut că găsesc pe site-ul unui cunoscut retailer ditamai vaccinul. Curbat, testat, cum trebuie. Nu știu ce să fac: să-l iau cu garanție de 12 sau de 24 de luni?
* Altfel, mă tem că și în Piața Rușilor aș putea identifica o domniță care, printre pește afumat și biscuiți, dă pe sub mână un vaccin recomandat direct de țarul Vladimir.
* Nu degeaba se laudă rușii că al lor e mai ieftin și mai bun. Ca pe drumul de centură, ca la talcioc, că tot se vorbea de închiderea acestor piețe de vechituri. Acum înțeleg și de ce.
* Oamenii renunță la ultimele zile de mandat pentru a se lepăda de nenorocita de pensie specială, e subiect la modă. Unii dintre ei își vor da seama de gafa comisă abia după ce vor reveni acasă, la nevastă. Or la amantă, bată-i norocul prin knock-out!
* Nici eu n-am mai dat de mult pe la Parlament, să tot fie un an și ceva. Și, se dovedește, nici nu risc să agăț pensia specială la care oricum n-am visat. Insomniac.
* Pensia specială nu-i bună și dintr-un motiv aparte. Așadar, la fel de special - la câți șomeri vor umbla prin țărișoară, tu, posesorule de retribuție deosebită, ai putea deveni o țintă. Iar asta mi-aș dori să fie doar o glumă. Proastă, bună, poantă de-ar rămâne.
* Loredana, Horia Brenciu, Smiley și Andra - iar lista este imensă - îi cer Guvernului să fie incluși în schema de ajutor de stat. Loredana, cel puțin, are nevoie repede de un mărunțiș. Nu i-a ieșit cum trebuie ultima operație și, când zâmbește, i se deconectează telefonul de la wireless.
* Într-o situație specială se află trupa Iris. Solicită un ajutor aripa Minculescu&Boro, dar și domnul Nelu, separat într-un soi de Iris mai mititel. Îi va împăca Executivul pe toți? În plus, mă gândesc și la cântăreții de manele, și ei merită un sfanț. Eventual, lipit pe frunte.
* Papa Francisc se ia de pământenii care nu poartă mască. V-am zis că s-au rezolvat toate problemele? În Rai deja sfârâie grătarele. Sau e fum de dincolo?