Vine sfârșitul Lunii! Faceți-vă că nu v-ați prins!

Vine sfârșitul Lunii! Faceți-vă că nu v-ați prins!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Doamnelor, cât și domnilor, așa nu se mai poate! Sau poate că se poate, dar nu m-am prins eu. Nu există zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu ni se reamintească colapsul definitiv, manifestat avant la lettre, în fel și chip cioplit. Practic, Sfârșitul Lumii lucrează 12 cu 24. Acum câteva zile, s-a angajat la Frigidi24.ro, cu normă întreagă. E genul de sfârșit al lumii din cale-afară de lacom, căruia nu-i mai ajunge, așa cum spune românul cosmogonic. Cu vădită îngrijorare, specifică canalelor de informație cu morgă și ștaif, Frigidi24 ne anunță: "Luna se micșorează și se stafidește, iar la suprafață se produc cutremure care durează ore. Explicația oamenilor de știință."

Sunteți pregătiți sa aflați explicația oamenilor de știință care lucrează pentru această rubrică?! Ok, voi ați vrut-o! Toată această micșorare a Lunii este, pe undeva, și din cauza lui Brusc Uilis care, în tinerețe, s-a jucat de-a Providența. Actorul l-a luat la mișto pe un asteroid, zădărnicindu-i eforturile de interacțiune apocaliptică cu Pământul. Din cauza lu' Brusc Uilis, reputatul metafizician-cabotin Cozmin Prelipkeanu Reevs s-a jucat cu o colegă de-a mama și de-a tata lui Luke Scaiualcăr, pe motiv că și el a făcut liceul de actorie SF și profesionala de lasere de la Măgurele, la seral. La un moment dat, Prelipkeanu a aruncat laseru' cât colo și i-a promis fetei că îi aduce Luna de pe cer. Însă când a văzut că e pe cale să se facă de râs, Cozmin s-a scuzat jalnic si lamentabil, așa cum fac toți savanții de debara: "Mirela, îmi cer mii de scuze, da' mi-a zis domnul nostru expert de renume și prenume internațional Prescură că nu se poate. De ce?! E mică, nepermis de mică. S-a stafidit. Mi-a zis Prescură că trebuie să ne luăm alta mai mare, pe persoană fizică a Pământului."

* Ca să evite interacțiunea păguboasă cu hoții de buzunare, în mijloacele de locomoție, călătorilor din București li s-a atras atenția c-ar face bine să respecte niscaiva reguli de prevenție. În acest sens, Poliția a redactat un îndreptar. Unul dintre sfaturi este acesta: "Să nu citiți în mijloacele de transport!"

Până și cititul contorului e periculos. Săptămâna trecută, unui aitist din Berceni i-a fost șutit portofelul, cardul de fidelitate de la Peni și una dintre pozele sale preferate, în care apare alături de Katy, trotineta sa electrică.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1775 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:14

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Marți, 06 Februarie 2024 10:39
    95.76.32.***
    Păi atunci ce să mai vorbim de pozele mele din certificatul de naștere ?....am una cu Raquel Welch și una (alb-negru) cu Elizabeth Taylor de care am auzit eu mai tâziu că cică ar fi avut ochii violeți...cine știe ?
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.