Credinţă şi PHAREdelege

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Danielul de la Agricultură şi cel de la Patriarhie s-au întâlnit şi au parafat o înţelegere fără precedent, ca să mă sprijin într-un eufemism gras. Începând de ieri, preoţii ortodocşi au directivă clară: la fiecare slujbă vor propovădui aratul şi semănatul pe ogoarele patriei. Oficial, ţăranii trebuie să fie informaţi despre fondurile europene destinate dezvoltării agriculturii şi satelor din România şi cine poate să facă acest lucru dacă nu părinţeii? Mulţi dintre ei au douăzeci de ani de campanii electorale în spate, de ce i-ar deranja să vorbească şi despre banii europeni?

* Aşadar, iubiţi credincioşi, n-aveţi voie să vă faceţi chip cioplit şi nici să accesaţi fonduri asiatice! Fonduri am zis, nu vă gândiţi la prostii! Credem într-un singur Dumnezeu şi numai în sfânta doime Banca Mondială-Fondul Monetar Internaţional. Aşa să ne ajute Sfântul PHARE! De unde şi construcţia lexicală de PHAREdelege.

* La scară ceva mai mare, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie le recomandă bipezilor din zonele afectate de foamete să se dea la insecte. Adică să pape libelule, gândăcei, omizi şi aşa mai departe... La naiba, nici gândacul de bucătărie nu mai e ce-a fost cândva.

* „O şaorma cu libelule şi două sendvişuri cu cărăbuşi, vă rog! Da, puneţi şi maioneză, dar şi ketchup. Apropo, libelule de care aveţi? De import?” Doamnelor şi domnilor, v-am prezentat o frântură de dialog de la fast-food. Discuţia va avea loc undeva prin 2017-2018. Ce optimist sunt!

* Nenea Zgonea anunţă că deputaţii patriei renunţă la hârtie. Toţi vor avea laptop or tabletă. Mai nasol va fi când îi va tăia. O necesitate, nu spui care...

* Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, riscă să fie biciuit pentru că a încălcat legea electorală. De când a auzit de această nenorocire, domnul Botezatu cere azil politic în Iran.

* Primăria Bucureştilor doreşte să interzică montarea de aparate de aer condiţionat pe faţadele blocurilor. Din câte se pare, nici balcoanele nu vor mai avea ce căuta decât în fundul curţii. Lângă privată.

Citit 797 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2013 16:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.