Rovinieta, prin SMS. Maşina, prin gropi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O rujată de la televizor (vă mai aduceţi aminte de antifetişul lui Băsescu?) şi-a luat rolul prea în serios şi ne-a anunţat că „românca cu cei mai mari sâni a fost audiată în dosarul Stamen Stanchev”. Era vorba despre Raluca Bădulescu, o corpolentă care nu ştiu să fi făcut ravagii prin visele erotice ale bărbaţilor. Într-adevăr, este bine echipată abdominal, dar orişicât. I-a plăcut şi ei şaorma cu de toate şi se vede pe la mijlocel, de fapt mai peste tot. Deci, nu-i relevantă faza cu „românca cu cei mai mari sâni”. Este ca şi cum mâine, tot la jurnalul de ştiri, cititoarea de prompter ne-ar anunţa că „preşedintele României, bărbatul din ţară cel mai bine dotat inghinal, s-a recules astăzi la mănăstirea Cernica”. Ce treabă ar avea bărbăţia lui Băse cu smerenia? Aşa şi cu ţâţele ăleia... Sunt convins că nu-s vinovate în cazul spionului bulgar.

* Tot de la tubul catodic citire. Era un meci de fotbal din Liga I. Şi zice comentatorul, un tip cu voce distantă şi rece: „Rusu a reuşit să strecoare mingea printre Mamele şi Mingote”. Bun, în mare parte am înţeles despre ce-i vorba, dar ce-s alea mingote?

* Revin la preşedintele statului. Marinarul a făcut o baie de mulţime în weekend, la sărbătoarea „Sâmbra Oilor” din Satu Mare. Prin mulţime şi-au făcut loc şi destui lupi, dar le-a fost lene să mai provoace o ştire.

* Se aude că imnul staţiunii Mamaia, ăla cântat de Loredana Groza şi de primarul Mazăre, ar fi un plagiat. În România ai voie să plagiezi - întrebaţi-l pe domnul premier! - dar măcar să faci copy-paste după o operă, nu după orice panaramă. Şlagărul staţiunii de la malul Mării Negre a copiat imnul beţivilor din Croaţia. Carevasăzică, Loredana şi Mazăre ne servesc la nivel subliminal: vii la Mamaia şi te faci fix staţiunea-aia-din-Croaţia de beat.

* Începând de ieri, rovinieta poate fi achitată şi prin SMS. Dar gropile, cum facem cu ele? Astea nu-s virtuale, bieletele, când pupă ditamai craterul în buză, sunt sută la sută reale, băi politicienilor!

* Dan Bittman face, zice-se, declaraţii şocante: „Nu cred că mă prinde pensia!”. De fapt, omul cunoaşte multă economie, n-o face pe mortul: la câte pomeni face statul, NIMENI nu va mai păpa pensie.

Citit 846 ori Ultima modificare Luni, 13 Mai 2013 14:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.