Băsescu: Vă ordon, spargeţi prezervativul!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nebunie curată, ditamai preşedintele României să îndemne româncele să spargă prezervativul! Cum adică n-a spus aşa? S-a minunat că femeile rome pot naşte/creşte cinci-şase copii, în vreme ce majoritarele se limitează să fie manager, nu şi mame. N-a insinuat că româncele evită patul, deci nu i-a rămas decât să sugereze fisurarea metodelor anticoncepţionale. Să fi fost şi Elena Udrea una dintre ţintele acestei critici?

* Am de făcut o rectificare. Băse n-a pronunţat verbul „a naşte” şi nici pe cel care vizează creşterea de prunci. A spus că femeia romă „ţine”, deci a lăsat să se înţeleagă că doamna pirandă mai face şi adopţii. Cine se luptă, în aceste vremuri, să obţină dreptul de a înfia copilaşi? Corect! Traiane, nu ştiu dacă echipa ta de PR ţi-a născut discursul, dar mi-e tot mai clar că ţii cu dinţii de interesele UE! Peste 30 de ani, un alt preşedinte al României ar putea spune că doar cuplurile de bărbaţi ne mai ţin demografia în erecţie, miresele măritate cu alte mirese fiind mai preocupate de meciuri, seminţe şi tradiţionala bere cu fetele.

* Acelaşi şef de stat se laudă că n-a fost învins de boala obezităţii. „Am 61 de ani, dar n-am niciun fel de burtă”, spune marinarul de la Cotroceni. Bravo, domnule, înseamnă c-o poţi vedea fără probleme pe fosta soţie a lui Dorin Cocoş!

* Băsescu n-are burtă, însă de cocoaşe nu ştiu cine l-ar mai putea scăpa. Apropo, la Cocoşatu’ se servesc şi cârnaţi de Pleşcoi?

* Conform publicaţiei britanice The Sun, Bacăul ar fi capitala infractorilor care sparg bancomatele din Regatul Unit. Dacă ar fi ştiut din timp asta, Irinel Columbeanu ar fi stat cuminte. Aşa, parcă şi Izvoraniul e mai sărac...

* Mai multe românce, în majoritate tinere, sunt exploatate sexual în Italia, dar refuză să depună plângere la Poliţie. Cântăreaţa la CD Alexandra Stan nu trăia în Peninsulă, o ardea mai mult prin Franţa. Dar e din acelaşi tablou.

* Manelistul Adrian Minune şi-a făcut Ferrariul praf. Oare cât plăteşte ăsta la Fisc? Puneam şi eu o întrebare, aşa.

Citit 980 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2013 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.