* Mi-am dat destul cu părerea despre căldura sufletească a caloriferelor gălăţene. Apropo, l-am auzit pe unul – confrate, adică bate cu degetele în tastatură – făcând o comparaţie cu regimul lui Ceauşescu. Zicea că parcă ne-am fi întors în comunism. Greşit, cea mai mare prostie! Abia ăsta ar trebui să fie capitalismul adevărat: nu-ţi permiţi să achiţi factura la întreţinere? Go, mediul rural te aşteaptă cu braţele deschise! Sau, şi mai rău, eşti nesimţit şi nici nu dai pe la ghişeul asociaţiei de proprietari? Hotărâre judecătorească, ţi se valorifică apartamentul şi te duci după tipologia enunţată mai devreme. Îţi păstrează o sapă, la o adică. O sapă încălzită.
* Aş vrea să scap câteva sintagme şi pe marginea jafului armat de acum două zile. Jaful de la cazino. Cum să te duci cagulat, cu două arme, ca să tâlhăreşti locul de o sută de milioane de lei vechi? Numai pentru atât? Ca individ care urăşte infracţionalitatea, zic că nu merită. Ce săraci am ajuns!
* Presa sportivă anunţă că putem contabiliza o primă victimă după eşecul de la naţionala de fotbal. Portarul Bogdan Lobonţ se retrage din prima reprezentativă la 35 de ani. Mă pregătisem să concluzionez că nu te poţi retrage dintr-un loc în care n-ai ajuns niciodată, dar Bogdan chiar a fost un băiat drăguţ sub tricolor. Excesiv de drăguţ şi în meciul tur de baraj, de la Atena...
* Tabloidele susţin că Iulia Vântur ar fi petrecut trei zile de vis alături de actorul indian Salman Khan. Bănuiesc că aţi aflat câte ceva despre desantul indianului în spaţiul carpato-danubiano-Ponta. Omul a filmat pentru nu-ştiu-care film de Bollywood... Nu ştiu cum a petrecut Vânturoaica alături de Salman, dar mă tem că fericirea ei a constat într-o vizibilă delimitare de camera dotată cu aragaz şi chiuvetă. Doar e moldoveancă de-ale noastre.
* O altă fiinţă din şoubiz, Minodora, cântăreaţă de manele, a primit interdicţie la relaţii intime. Doamne, cât de mitocan sunt pentru cele păcătuite cu gândul! Nu vă zic despre ce-i vorba, îmi pare rău.