Zilele tolănelii la români

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Românii au şi spirit, au şi zile libere. Nu intră în calcul şomerii şi nici asistaţii social. Băutorii de bere la pet, în faţa blocului, neapărat echipaţi în cel mai nou trening luat de la second-hand (şi în maiou, când se va încălzi), nu sunt contabilizaţi. Ei au liber tot timpul, precum vrăbiile. N-am să nominaliez altă pasăre, vreau să fiu corect politic.
* Compatrioţii care s-au bucurat de zilele pascale, inclusiv de ziua a treia de Paşti (deşi, din punct de vedere economic, mi se pare o împietate), au avut ieri încă un motiv de a avea chef de muncă. A fost Sf. Gheorghe, adică iarăşi şpriţ şi alte alea. Mâine, încă o pacoste - Izvorul Tămăduirii, deci iarăşi huzur. Săptămâna viitoare e prevăzută cu stupida serbare de 1 Mai, aşa-numita Zi Internaţională a Muncii, care s-a transformat în tolăneală. Mici cu muştar, bere, vine şi 2 mai, care e un fel de a doua zi după Revelion, apoi se iţeşte weekendul. Băi, frate, vorba regretatului Dem Rădulescu, cine naiba mai munceşte în ţărişoara asta, mă?
* În schimb, cei care îşi declară nemulţumirea cu privire la calendarul sărbătorilor legale din România aşteaptă cu nerăbdare concediul din timpul verii. Iar până atunci „îşi bagă” un medical, ca orice om serios.
* Nemunca este cel mai iubit personaj din sud-estul Europei, nu înţeleg de ce nu i-am închinat până acum un imn, o mascotă, o sărbătoare, ceva. Nu prea ştim să ne cinstim zeii, suntem fuşerişti, acesta-i adevărul. Dacă stau şi mă gândesc, mascota nemuncii din România ar putea arăta cam aşa: mâinile făcute din pet-uri, cu riscul de a mă repeta, maimuţoiul are nevoie de un trening ca lumea pe el, un CD-două, atârnate la gât, pe post de talisman (se înţelege că pe CD-uri sunt câteva mp3-uri „pe sistem”), pe post de ochi pot fi plantaţi doi cărbuni, apoi las imaginaţia fiecăruia să lucreze. Aoleu, lucreze? Iertaţi-mă, era să uit că sanctificam tocmai trândăveala...
* Parlamentarii ţării noastre şi-au prelungit vacanţa de Paşti până la finele lunii mai. Ei zic că vor munci, secretarele lor dau şi ele din cap, dar pe băieţi îi mai interesează şi alegerile europarlamentare. Spor la treabă!

Citit 932 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Aprilie 2014 14:59

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.