Există piaţă şi după moarte?

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Mă urmăreşte obsesiv o întrebare. Îmi răsuflă în ceafă de când am fost ultima dată la tarabe ca să iau mărar de Noua Zeelandă şi praz originar din Honolulu. Căci ale băştinaşilor se găsesc doar la supermarket. Noaptea, când nu cumpără nimeni. Mă rog, n-aş devia de la subiect. Ultima dată când am luat tarlaua de aprozare la pas, m-am certat cu doamna care mi-a vândut ce mi-a vândut. Mi-a zis că mă cunoaşte de undeva, că aş fi apărut pe nu-ştiu-care afiş, şi i-am bătut obrazul, apoi m-am întrebat cu gura până la perciuni dacă există piaţă şi după moarte. Habar n-am ce replică mi-a servit, am lăsat-o cu un început de bon fiscal în braţe.

* Accidentul suferit de cântăreţul Gabriel Cotabiţă (apropo, mizerabilă remarcă a reuşit individul de televiziune Radu Banciu, altfel o enciclopedie bipedă) l-a forţat pe Bănicioiu, pufosul ministru de la Sănătate, să ia măsuri. Şi le-a luat prost, ca orice aşa-zis meseriaş care-ţi împinge o vizită de curtoazie cu creionul de tâmplărie la ureche. Băniciosul ăsta ar dori ca în fiecare sală de fitness să existe câte un medic, ca să nu mai păţească cineva o nenorocire similară. Desigur, eu propun ca şi pe stradă - pe faleza Dunării, caz particular, nea domnule ministru! - să existe medici şi paramedici. Nu se ştie când îl apucă pe omul de rând nevoia de jogging şi aşa mai departe... Sau în casa fiecărui cetăţean, căci orice plătitor de taxe şi impozite are voie să comită flotări şi genuflexiuni la domiciliu, am dreptate au ba?

* Situaţia detaşamentului de Poliţie Rutieră Brăila este comică. Ba nu, dramatică. Aproape întreg lotul de purtători de caschetă din oraşul vecin are probleme cu mici reţineri, arestări, cercetări, astfel încât, dacă-ţi vine cheful de o liniuţă pe asfalt, poţi trece digul şi vruuuuuummm! Şi când mă gândesc că cei câţiva băieţi de la Rutiera Brăila care nu puseseră botul la o şpăguţă, ceva, erau până mai ieri ţinta ironiilor majorităţii... Cine râde la urmă, nu ştiu de ce o mai face, că se ia.

* Procurorii l-au înhăţat şi pe directorul Operei Române. Incredibil, ce manelişti!


CITEŞTE ŞI: Lua-v-ar cardu’!

Citit 924 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Mai 2015 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.