Dragi aligatori, votaţi-mă!

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Mă împiedic iarăşi de o aniversare. Astăzi este ziua cucoanei Găbiţa Vrânceanu-Firea Pandele, senatoarea (sau deputata?) împlineşte o vârstă care nu se spune. Nici banii nu se publică, banii ei, căci bărbat-su de la Primăria Voluntari oricum are puţini, doar e un biet bugetar. Găbiţa e cel mai penibil flaut al pesedeului, nu mi-a fost mai simpatică nici când silabisea de pe prompter. La puţini ani de Parlament!

* Specialiştii în medicină alternativă (îmi sună aiurea, dar este prea tâziu ca să modific) susţin că tinctura de mărar este foarte eficientă în tentativa de creştere a sânilor. Aiuriţii să se abţină, să-şi parcheze imaginaţia - sânii nu-s iepuri de casă, nici veveriţe. Nu ştiu cum se aplică planta pe cutia toracică, însă concluzionez că mărarul le-a plăcut la nebunie Pamelei Anderson şi lui Duicu de la Mehedinţi.

* Un primar mexican, Joel Vazquez Rojas din San Pedro Huamelula, s-a însurat cu un aligator, dihania fiind echipată în rochie de mireasă. Frumos, înălţător, grădina Domnului are şi dependinţe... Iată ce-mi trece prin mansarda cu mătreaţă:

1. Edilul care-şi ia nevastă un soi de crocodil trebuie să aibă la un moment dat vocea subţire. Noaptea primului înot nu se uită niciodată. Şi lasă şi urme.

2. Soţia aligator poate fi realmente toxică pentru comunitate: faci parte din Opoziţie? Te papă repede doamna primar.

3. La nuntă nu cred să se fi încumetat careva să fure mireasa. Nu de alta, dar probabilitatea de a se transforma din hoţ în friptură fără salată era destul de crescută. Ar fi cerut miresica şi îngheţată. Pentru digestie, nu din snobism.

4. La următoarele alegeri, primarul în funcţie li se va adresa alegătorilor sau aligatorilor? Sper să-şi fi asumat această confuzie în momentul în care şi-a luat consoartă cu bot.

5. Ce bine ar fi ca primarul mexican, cu soţia-i înnebunită după Huamelula, să nu ajungă preşedinte de stat! I-ar fi aproape imposibil doamnei să se mute în Capitală. Ce Ciudad!        

Citit 842 ori Ultima modificare Duminică, 12 Iulie 2015 11:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.