Sângerează dinastia, bă(sescu)!

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Al doilea Băsescu, ăla care seamănă cu domnul Palade Cornel, a primit ieri patru ani de pârnaie cu executare, dar sentinţa nu e definitivă. Cu alte cuvinte, cum ar spune artiştii de la Antena 3, dinastia dictatorului începe să sângereze. Iată ce şansă pentru presa liberă din România - se mai poate vorbi şi despre lucruri serioase, nu numai despre fertilul Borcea!

* După aflarea sentinţei, Mircea Băsescu a declarat că, citez, sunt stupediat şi nu pot, în cugetul meu, să fiu împăcat. Aoleu, ce urât s-a exprimat, se vede că a trăit pe lângă cumătrul Bercea Mondialul. Eh, la răcoare se va da şi domnia sa pe brazdă...

* Presa internaţională a aflat cine-i cucoana care a anunţat la televiziunea de stat a Coreei de Nord că le-a crescut în grădină ditamai bomba cu hidrogen. E un soi de Andreea Esca de la Phenian, mult mai aproape de vârsta de pensionare (dacă o exista aşa ceva la micul dictator în parohie), care venise la pupitru într-un halat de infirmieră. Am urmărit un clip de câteva minute, tipa anunţa dihania de bombă de ca şi cum crescuseră guliile şi napolitanele cât casa: părea încântată, era dominată de un aer revoluţionar. Probabil că după jurnalul de ştiri au fost difuzate niscaiva desene animate.

* Dacian Cioloş a vizitat-o pe Angela Merkel ca să-i ceară nişte Schengen. Spera ca distinsul cancelar al Germaniei să fi umplut, deşi nici ăla luat din piaţă n-ar fi stricat pentru premierul tehnocrat al ţării vecine cu Bulgaria. Într-o perioadă în care spaţiul Schengen a devenit un soi de guturai (se tratează cu sulfat de gard), tu mergi la poarta Angelei ca să-i spui că suntem şi noi ai nimănui, că vrei în ţarc? Şi dacă ne-ar fi primit din start în coteţul ăsta, tot am fi avut emoţii la trecerea dintr-o republică într-alta. Nouă ne place să ne sustragem, să sărim pârleazul, să ne dăm pe sub plasă - ce rost are să rupem uşile?

* Refugiaţii din Belgia vor fi învăţaţi cum să se poarte cu femeile. Vor exista cursuri de specialitate, adică nu e o glumă. Cu alte cuvinte, înainte de a le hărţui, alde X şi Y din Orientul Mijlociu le vor da bineţe.

Citit 624 ori Ultima modificare Vineri, 08 Ianuarie 2016 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.