Cosaşi odihnindu-se. Pe zebră

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O ambulanţă a accidentat în weekend o tânără pe trecerea de pietoni. Avem o frază care ne prezintă succint tabloul Cosaşi Odihnindu-se, varianta modernă. A nu se înţelege că-l identificăm pe Camil Ressu în maşina de salvare sau la brigada Poliţiei Rutiere. Nu! Pictorul, fără voia sa, a lăsat o tuşă grea în atitudinea gregară, indiferent că discutăm urbanul sau ruralul. Ca posesor de permis de conducere, zilnic observ români sforăind pe lângă semafor, cu pilota întinsă pe zebră. Înainte de a spinteca firul, mă bucur pentru şoferul autospecialei că a ieşit curat la controlul cu etilotestul. Altfel, concluziile ar fi fost altele, însuşi povestea de faţă devenind perisabilă. Zilele trecute l-am auzit pe ministrul Educaţiei că vrea să înlocuiască laptele şi cornul cu o masă caldă, că ar dori să introducă discipline noi, precum Noţiuni de prim ajutor şi aşa mai departe. Despre Educaţia Rutieră, la care obligatoriu ar trebui să participe şi adulţii, nu se pomeneşte nimic, cu toate că în fiecare ceas eşti condamnat la cel puţin o traversare. România e analfabetă din punct de vedere rutier, trăieşte cu incultura cedării priorităţii şi, ca să împrumut o sintagmă la modă (deja mă calcă pe nervi, dar n-am ce-i face), nimic n-o scoate din zona de confort. Cu riscul de a mă repeta, iată cum se simte românul atunci când nu întâlneşte niciun pasaj pietonal:

1. Când păşeşte pe zebră, nu se uită nici în stânga, nici în dreapta - i se pare că deţine prin Constituţie dreptul de a traversa. Se simte discriminat dacă-l loveşti cu maşina. La fel se comportă fumătorii scoşi de sub acoperiş.

2. Chiar dacă se aude/vede maşina de Poliţie, Pompierii sau Salvarea, românul cu drept de vot (şi cel care încă nu şi-a câştigat dreptul) îşi vede nestingherit de drum pe trecerea marcată cu vopsea. Ce naiba, Ambulanţa e dotată cu pedală de frânare! E mai bolnav ăla de pe dungile albe decât cel supravegheat de medici, pe targă.

3. Epoca modernă ne-a echipat cu căşti şi ecrane tactile. Cum să pierzi vremea asigurându-te la traversare, când Gigel îţi scrie de zor mesaje, iar de pe Youtube îţi rage vreun Guţă ca să moară duşmanii de ciudă?        

Citit 924 ori Ultima modificare Duminică, 20 Martie 2016 14:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.