* După masa îmbelşugată de Sărbători, e recomandat să faci mişcare. PSD şi ALDE au ieşit deja la jogging, să dea burta jos. De fapt, s-o pună sus, la loc. Mâine s-ar putea să ne trezim cu un nou guvern.
* Dragnea a afirmat că formaţiunile care vor compune Executivul îşi vor împărţi ministerele „proporţional, relativ proporţional”. Abia aştept ca, în consecinţă, în România să se trăiască bine, relativ bine.
* În 2017 ar putea să fie ridicate tot mai multe garduri pe hotare, cel puţin aceasta este previziunea Stratfor. Magazinele de sârmă şi cuie vor face profit baban.
* Astăzi ar trebui să se declanşeze depresia post-sărbători. Cei mai liniştiţi vor fi românii care nu au locuri de muncă - ei n-au unde să se întoarcă din obligaţie. Doamne, de ce nu suferă şi ei ca noi, ceilalţi? Nu e corect.
* La televizor am văzut ştiri conform cărora compatrioţii fac cozi la supermarket pentru a-şi cumpăra fructe. Pentru detoxifiere, ni se spune. Aş! E un termen al naibii de complicat, cred că ţuică sună mult mai bine. Şi e mai uşor de pronunţat.
* Patru elevi din Timişoara, printre cei mai buni din lume în robotică, au reuşit să se califice în finala unui concurs organizat de NASA şi Agenţia Spaţială Europeană, dar nu vor putea participa din cauza lipsei banilor necesari deplasării şi cazării în SUA. Fiţe, mofturi... Dacă tot ne va conduce domnul Liviu, şcolarii aceştia ar putea pune de o Balcaniadă de robotică, nu-i aşa?
* Simona Halep ne-a stat pe buze la început de an 2017. Chibiţii erau pregătiţi să constate a mia oară că fata lui nea Stere din Constanţa n-are stofă de campioană. Fostul număr 2 mondial a început însă cu dreptul, aşadar ne-au rămas câteva răutăţi în bagaj. Dar şi când o să calce strâmb...
* Cea mai frecventată staţiune din republică a rămas DN 1. Acolo se întâlnesc cele mai multe maşini. Mă bucur că tradiţia nu dispare.