Ilie, ce-ţi veni pe chelie?

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Ieri, de Sf. Gheorghe, mai mult am discutat despre Ilie. Şi, culmea, nu într-un context sacrosanct.

* De mult n-am mai avut un sportiv care să marcheze de patru ori într-o singură zi. Sau, hai, într-o zi şi jumătate, aşa cum a reuşit Năstase în weekend. După ce şi-a manifestat public curiozităţile dermato la adresa urmaşului Serenei Williams, fostul număr 1 mondial i-a făcut în glumă avansuri căpitanului nejucător al Marii Britanii, o interesantă Keothavong, de numai 33 de primăveri, dar care e căsătorită, are un copil şi-l poartă în pântece pe al doilea. Aflat deja pe turnantă, generalul Armatei Române le-a jignit pe reprezentantele echipei insulare şi a făcut-o urâtă pe o jurnalistă de la Londra care-l filma insistent. Figură marcantă a sportului alb, Ilie Năstase a fost escortat în afara arenei din Constanţa în care se disputa partida de Fed Cup şi, fără să aibă contraargumente, va fi suspendat şi amendat pe o perioadă îndelungată. Dacă tot se scuză că a vrut să fie haios, aş încerca să-i prelungesc starea anecdotică:

1. Traian Băsescu este îndrituit să-l invidieze pe Nasty, ba chiar să-i ceară socoteală. În zece ani de mandat la Cotroceni, s-a forţat să ajungă la acest nivel, dar parcă n-a contaminat toate meridianele cu arhicunoscutele episoade „ţigancă împuţită”, „găozar” şi „te invit la mine pe birou”.

2. Mi-aş dori ca nevasta lui Ilie, cosmopolita Brigitte Sfăt, să nu fi aflat de acest scandal, altfel marele pletos va avea probleme şi la domiciliu. Da, va bate covoarele luni întregi, chiar dacă se laudă că la 70 de ani n-are ce să mai păţească.

3. Liviu Dragnea trebuie să fie mulţumit că nu mai deschide jurnalele de ştiri. E bun de cinste pescarul de Teleorman.

4. Frumos moment şi-a găsit Năstase să epateze, taman acum când e Nadia acasă. Să fie oare vorba de fabulospiritul promovat acum un deceniu în spaţiul carpato-danubiano-Ponta?

5. Nu înţeleg de ce tace Ion Ţiriac când prietenul său de-o viaţă trece prin încercări fără precedent. Regret s-o spun, dar Big Ilie nu s-a comportat ca un hoţ, ci ca o persoană lipsită de discernământ. Deci, nu e pe placul lui John.

Citit 2053 ori Ultima modificare Duminică, 23 Aprilie 2017 15:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.