Guvernatorul debarcat și știucile de aur

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Ştirea mea favorită este aceea cu Delta Dunării. Sau cu deltaplanul, căci nu l-am văzut altfel zburând pe guvernatorul unicei rezervaţii naturale, după ce a avut curajul de a-i pârli mustaţa lui Livache. Nenea ăla, plantat în funcţie de Cioloş, s-a luat de pozele lui Dragnea şi Grindeanu, când au dat până la umăr la ştiucă. Boss, trebuia să le pupaţi şi să le daţi drumul în apă, promovând astfel pescuitul sportiv, s-a exprimat şeriful de pe braţele Deltei, iar preşedintele Camerei Deputaţilor a dat un pas în spate - să mă amendeze dacă am greşit cu ceva. Guvernatorul a mers mai departe, dar s-a trezit aruncat din barcă, la sugestia doamnei Graţiela, ministrul Mediului. Ca lumea, minunat, românesc! Data viitoare îl vor da afară şi din republică.

* Oamenii de ştiinţă au descoperit o omidă care mănâncă plasticul, aceasta fiind o soluţie pentru a scăpa de poluare. Vai, dar mi se pare foarte interesantă această poveste! Omida asta pare utilă şi pentru a strânge din faţa blocului în care locuiesc... Zilele trecute, m-am împiedicat în câteva peturi care ar face deliciul acestui miriapod-minune.

* Fostul preşedinte al României Traian Băsescu, erou negativ la finele săptămânii precedente, a afirmat acum două zile că legea graţierii este binevenită. Unde e recuperarea omului, se întreabă retoric marinarul? Păi, în butoiul cu varză murată, şefule!

* La Palatul Parlamentului se turnează zilele acestea un film horror, tariful aplicat fiind de mii de euro pe oră. Mă gândeam dacă, până la urmă, chiar e un film de groază sau unul care deranjează la stomac.

* Vremea extremă din ultimele zile îi va costa pe consumatorii casnici, titrează un post de televiziune pe propriul site. E vorba de Digi24. Deşi stau de câteva zile fără curent electric, zeci de mii de oameni din regiunile Moldova şi Muntenia s-ar putea trezi cu facturi mai mari la electricitate după data de 1 iulie, pentru că autorităţile vor include în tarife şi pierderile distribuitorilor. N-am intervenit deloc pe firul informaţiei, păstrându-mi doar plăcerea de a trage concluzii. Carevasăzică, dacă tot ai stat în beznă, ia pune mâna şi plăteşte. Prostia şi distracţia sunt costisitoare. Pentru aşa ceva nu există oare o Piaţă a Victoriei?

Citit 2069 ori Ultima modificare Marți, 25 Aprilie 2017 18:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.