Fisc un șantaj, asta e

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Ce atac cibernetic, de unde atâta alarmare? Femeia de serviciu care se ține de job pe casa scării pe care locuiesc se întreba ieri dimineață cine a suflecat până târziu trei bidoane de bere și le-a lăsat în drum. N-ai cu cine, doamnă, niște hackeri, i-am răspuns mai mult de complezență.

* Dragnea a mușcat cu poftă din niște roșii de Olt. Românești, autentice, cum ar veni, de crăpa electoratul jucându-se de ciudă cu tomatele de Sicilia și Costa del Sol... Creveții nu ni i-a arătat bossul cu mustață. Și nici sosul de pere în care întingea cu inelele de calamar.

* Consumul tomatelor poate reprezenta o strategie eficientă pentru protecția organismului împotriva cancerului gastric, arată o cercetare efectuată de un grup de cercetători italieni și publicată recent în revista de specialitate The Journal of Cellular Physiology. Doamne, ce bine că Livache știe ce-i aia profilaxie!

* Frumoasă mai e greva spontană de la ANAF, atât de frumoasă încât blochează activitatea mediului privat. Bugetarul care beneficiază de activitatea celui care aduce bani la buget (e axiomă, monșer, nu te înfuria!) nu numai că protestează vizavi de configurația propriilor venituri, nepăsându-i de fraierul angajat la patron (noțiunea de grevă n-are ce căuta în acest spațiu), dar îi mai și tulbură activitatea. Ăsta e șantaj și nu suferă Guvernul Grindragnea sau Ministerul lui Viorel, ci noi, electoratul bătut de soare Fisc în cap. Las în finalul acestui paragraf un exemplu elocvent, poate cel mai nimerit – și sistemul medical mai protestează, uneori cu spontaneitatea pregătită cu o seară înainte, așa cum s-a întâmplat și în cazul domeniului fiscal, dar nu se pun lacăte pe ușa spitalului, alde boss!

Urgențele rămân urgențe, indiferent de branșă. De asemenea, atunci când polițiștii de la penitenciare își bun banderole albe, nu deschid porțile ca să iasă politicienii afară.

* Câștigătorul Eurovision, un tip cu o poveste dramatică, nu are nevoie de transplant de cord, așa cum ni s-a tot spus în ultima săptămână. Omul a avut o operație de hernie, dar băieții care au scris scenariul spectacolului au preferat să păstreze story-ul emoționant. Un manelist, ce mai!        

Citit 1304 ori Ultima modificare Marți, 16 Mai 2017 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.