Dă Soros şi la caiet?

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Un baschetbalist a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni. Ambasada Turciei i-a anulat paşaportul din cauza legăturilor cu Occidentul putred. Nu, nu e vorba de Victor Ponta, nici de Sebi Ghiţă, ci de un sportiv turc care munceşte în NBA. Mai mult cu talentul, cum ar veni, calitate de care nu pot fi suspectaţi cei doi români pomeniţi samavolnic.

* Deputaţii români îşi vor achiziţiona un nou sistem audio-video pentru plenul camerei în care votează la două mâini. Şmecheria va extrage din buget vreo 400.000 de euro, o nimica toată, dacă ne gândim la băieţii care au ştiut să scoată chiar milioane în situaţii similare. Oare se poate merge şi la nunţi cu măgăoaia HD a parlamentarilor de garsonieră?

* În weekend am întâlnit un titlu care de multă vreme mă urmăreşte - Cine primeşte bani de la George Soros? Apropo, bossul ăsta maghiaro-american nu dă şi bonuri de masă? Dar la caiet serveşte? Mare om, mare organizaţie non-guvernamentală!

* Conform unei legi care ar fi trebuit să intre în vigoare (dar e alt subiect, ministrul de la Agricultură fiind el însuşi ditamai poezia), supermarketurile vor fi obligate să doneze mâncarea aflată la ieşirea din termenul de garanţie. Bine, se va spune că nu există produse de haleală cu risc de înăcrire. Noi, românii, îi găsim un echivalent istoric acestei etape - pulpele congelate înainte de războiul din Vietnam, care ne-au deschis gustul către nutriţia post-decembristă erau la fel de freş.

* Un deputat român a declarat în presa rusă că alde Ion, Leana şi Vasile, adică poporul din spaţiul carpato-danubiano-Ponta, se spală la troacă. În jgheabul în care se pune apă şi hrană pentru animale, cam asta a sugerat Miron Ignat, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni. Omuşorul, fără să vrea, ne-a făcut ditai serviciul - n-o să ne mai atace Putin, mirosurile îl vor întoarce din drum.

* Până şi bulgarii ne-au luat-o în faţă în problema toleranţei... Suntem pe locul 35 în Europa în clasamentul atitudinii pe care o manifestăm faţă de minorităţile sexuale, adică ne-am cam lipit de fund. Culmea, tot ceafa vecinilor de la sud ne sare în ochi.

Citit 666 ori Ultima modificare Luni, 22 Mai 2017 20:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.