Hai, split, băi mediule de afaceri!

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Hai, split de aici, băi oameni de afaceri oneşti din România! Acesta e mesajul nefardat al Guvernului Tudose pentru firmele care nu fentează statul. Un split de TVA direct în structura de rezistenţă.

* Ţânţarul-tigru a ajuns şi în România şi face victime. Oare îl confund cu altă vietate? L-aş duce la Zoo, dar îl sperie maidanezii care se dau drept lupi la Gârboavele.

* Soldaţilor din Coreea de Nord li se sugerează să bage la ghiozdan porumb crud de pe câmp, căci izbucnirea războiului ar fi doar o chestiune de timp. S-o fi făcut ştiuletele ca la noi? Dacă nu, i-am putea împrumuta pe supuşii lui Kim Jong-un: Daddy Dragnea a lăudat recolta lui nea Petrică Daea, apoi premierul Tudose a penetrat agenda zilnică folosindu-se de legendarul cocean al lui Terente...

* Apropo de brăileanul care conduce Palatul Victoria, USR-ul lui Clotilde i-a găsit o poreclă: prim-ministrul-libelulă. Hm, rimează cu Terente, dar mai ales cu ale sale calităţi.

* S-au şi se vor mai scumpi benzina şi motorina, acoperă-mi ficatul cu ceva! Cu un bon de carburant sau cu nişte bani de-mprumut, iar dacă nu, mai lasă-mă-n nedumerirea mea...

* La Spitalul Judeţean Constanţa, inspectorii OPC au descoperit mâncare expirată pentru bolnavi. Alimente ieşite din termen pentru cetăţeni care, la o adică, ar putea de asemenea să ajungă la capătul etichetei. Cam asta au gândit nemernicii care, astfel, încearcă să furajeze firmele de pompe funebre.

* N-am priceput-o pe asta a lui Tudose cu bancomatele. Omul se jură că nu are carduri, că umblă doar cu cash, că se teme de bucăţile mici de plastic care intră în perete. O fi avut numai PIN pe vremea lui Moş Gerilă, niciodată brad. Sau braji, cum ar zice nea Petrică.

* Pop Liviu Marian, ministrul PLM, ar putea sări în ajutorul premierului cu măcar un manual de bancomatematică şi algebră.

* Încă nu înţeleg ce caută numele de Cuc la şefia Ministerului Transporturilor, dar asta n-ar trebui să însemne că sunt cercetaş în lanul de papură. Autostrăzi, şosele expres? Cu-cu!

Citit 816 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2017 18:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.