* Pentru ca Galaţiul să nu fie inundat, mii de oameni au lucrat la dig, zeci de ore, fără întrerupere * Lunea trecută, Dunărea a atins nivelul maxim istoric de 680 cm * Sâmbătă, la viitură, Dunărea avea doar 660 cm! * În şase zile, fluviul a crescut cu 28 de cm * După alte şase zile, Dunărea a dat înapoi 26 de cm * Între aceste salturi, Galaţiul a fost vizitat aproape zilnic de oficialităţi * Cel mai des a venit ministrul Vasile Blaga - de şapte ori în opt zile! Urmează premierul Emil Boc - de cinci ori în zece zile şi preşedintele Traian Băsescu - de două ori, dar consecutiv! *
Potrivit prognozelor hidrologice, sâmbătă, la Galaţi, a ajuns viitura. Iniţial, specialiştii au estimat că nivelul Dunării va ajunge la 690 de cm. Apoi, a venit preşedintele Traian Băsescu şi ne-a speriat că Dunărea va creşte până la 695 de cm.
Ulterior, prognozele au mai „lăsat de la ele”, anunţându-ne pentru sâmbătă un nivel al Dunării de 682 cm, iar apoi de 677 cm. În condiţiile în care 677 de cm a măsurat Dunărea şi în weekendul trecut, emoţiile nu au fost foarte mari. Doar a supraveiţuit Galaţiul fără să fie inundat şi unui nivel de 680 cm!
În plus, nu aveam cum să ne inundăm, având în vedere că în ultimele şase zile, atât miniştrii României, cât şi preşedintele Traian Băsescu ne-au dat asigurări că Dunărea nu ne va inunda oraşul. Dar să vedem, în cifre, evoluţia Dunării şi a Siretului. La care vom adăuga, aşa, ca un rezumat, vizitele oficialităţilor la Galaţi.
De la viitura de Sf. Petru la ploaia … cu ouă!
* Marţi, 29 iunie, de Sf. Petru, Dunărea măsura 652 de cm, Siretul, 668 cm, iar Prutul, 424 cm. Cea mai mare atenţie era pe Siret, mai ales la Şendreni, unde 100 de case erau în pericol de inundaţie.
Deja, cu o noapte în urmă, pompierii ISU şi localnicii lucraseră la supraînălţarea digului. O muncă ce va continua, cu tenacitate (dar, în final, şi succes) de furnică, timp de aproape zece zile, fără încetare.
* Miercuri, 30 iunie, Dunărea crescuse la 655 de cm, iar Siretul a rămas la 668 de cm. Ziua de miercuri rămâne şi ca ziua în care s-a declanşat spaima cea mare legată de Dunăre. La Bucureşti, în cadrul unei videoconferinţe, ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, a spus că Dunărea a atins, la Galaţi, cota istorică înregistrată la viitura din 2006. În fapt, Dunărea va atinge această cotă, de 657 cm, abia pe seară…
* De joi, 1 iulie, a început cu adevărat nebunia; traversarea Dunării, de către autovehicule, cu bacul, s-a suspendat. Dunărea avea 657 de cm, iar după-amiază ajunsese la 658 cm. Este prima oară când prim-ministrul Emil Boc vine la Galaţi. Este întâmpinat cu huiduieli, la Prefectură, de un grup de pensionari. Imperturbabil, premierul merge la Şendreni, îi încurajează pe cei care lucrează la dig şi chiar umple un sac cu pământ.
* Vineri, 2 iulie, deja „gluma se îngroaşă”; Dunărea are 663 de cm şi nu dă semne că ar vrea măcar să staţioneze, dacă nu să scadă. În paralel cu supraînălţarea cu saci cu nisip pe Faleză, se lucrează în continuare la apărarea caselor din Şendreni, cu ajutorul unui dig experimental, în prelungirea căruia se construieşte unul din pământ amestecat cu zgură de la Combinat.
* Sâmbătă, 3 iulie, Dunărea afişează pe cotele celor de la AFDJ diabolicul 666 de cm! Siretul este şi el crescut, la 712 cm. Autorităţile sunt îngrijorate cu adevărat. Premierul Emil Boc vine pentru a doua oară la Galaţi. Tot pentru a doua oară are parte de o primire ostilă; este bombardat cu ouă de liderii PNŢCD Galaţi. Nu se opreşte la detalii şi merge la Şendreni, lăsând, însă, presa, departe de el…
După ce, în urmă cu două zile, spunea că pleacă liniştit de la Galaţi, Boc declară că până a doua zi, la ora 16.00, se va găsi o soluţie astfel încât Dunărea să nu creeze probleme oraşului. Se vorbeşte pentru prima oară de inundaţii în municipiul Galaţi. Aflăm că într-un astfel de scenariu, aproape 8.000 de oameni din Valea Oraşului ar trebui evacuaţi!
Începe nebunia
Duminică, 4 iulie, Dunărea se mai cocoţase cu patru centimetri în plus, pe lângă digul din saci, iar emoţiile autorităţilor aproape că erau vizibile. Nu că cetăţenii ar fi fost mai calmi! O delegaţie din Valea Oraşului a venit în faţa Prefecturii, cerându-le autorităţilor să spargă digul de la Cotul Pisicii!
Are loc şedinţa comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă, în urma căreia ministrul Vasile Blaga dă verdictul: în 36 de ore se va construi un dig de protecţie a Galaţiului, pe o lungime de 4,5 km şi o înălţime de 1,5 metri. Dacă digul nu va rezista, se poate apela la spargerea digurilor din amonte şi aval de Galaţi (Călăraşi-Râul, Borcea de Sus, Borcea de Jos, sau Cotul Pisicii), însă acestea sunt soluţii extreme, atenţionează Blaga!
Ministrul îi lasă coordonatori, la Galaţi, pe trei oameni de mare ispravă: vicepreşedintele comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă, secretarul de stat Mihai Capră, general-maior Liviu Viorel Nemeş, prim-adjunct al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi colonel Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.
De duminică noaptea a început nebunia în Port! Timp de 36 de ore – dar şi mult după – s-a lucrat la foc automat la construcţia digului. Având în vedere că prognoza arăta că în câteva zile viitura ar ajunge la 690 cm, viteza tuturor a fost de înţeles! Duminică, Siretul avea 718 cm, iar Prutul, 472 cm. A fost „vârful” pentru Siret. De luni, el a început să scadă.
* Luni, 5 iulie, Dunărea măsura 680 de cm, iar Siretul, 716 cm. Nimeni nu a avut răgaz să se bucure că scade Siretul, pentru că Dunărea continua să crească. Luni a venit, pentru a treia oară, prim-ministrul Emil Boc, împreună cu ministrul Vasile Blaga, sosit la Galaţi a doua zi consecutiv.
* Marţi, 6, iulie, minune!, Dunărea are acelaşi nivel ca şi luni, 680 de cm. Autorităţilor nici nu le vine să se bucure, considerând că este prea devreme pentru asta. Dar bucuria se poate simţi, mai ales din partea celor din Şendreni, unde Siretul a scăzut la 684 de cm. Îngrijorarea începe să „muşte” din cei din estul judeţului: Prutul a crescut la 472 cm!
* Marţi seară apare, intempestiv, preşedintele Traian Băsescu, vizită care se suprapune cu cea a miniştrilor Vasile Blaga şi Laszlo Borbely. Urmează o cursă fără cap pe diguri, după preşedintele care parcă nu are astâmpăr. În final, declară că digul este rezistent şi Galaţiul nu se va inunda. După plecarea sa, asigurări liniştitoare primim şi din partea celor doi miniştri.
Dunărea devine cuminte
* Miercuri, 7 iulie, este o situaţie cu totul nouă; după opt zile de creştere accelerată, Dunărea … scade! Măsoară 675 de cm şi este în scădere. Siretul, la fel: 625 cm! Asta nu înseamnă că gata cu vizitele! Traian Băsescu vine pentru a doua oară consecutiv, la Galaţi. Iar ne asigură că digul rezistă.
* Joi, 8 iulie, Dunărea începe să ne obişnuiască cu bunăvoinţa ei de a scădea, ajungând la 668 de cm şi Siretul este tot mai mic – 614 cm. Prutul, în schimb, se umflă la 518 cm, motiv pentru care începe îndiguirea pe DN 26 şi la Giurgiuleşti! Ministrul Vasile Blaga vine pentru a patra oară la Galaţi, ne dă asigurări că nu ne inundă Dunărea şi chiar că prognoza de viitură va ajunge la maxim 677 cm. Un fleac, am putea spune, după experienţa unui fluviu care a atins un „vârf” de 680, duminica trecută, fără să ne inunde!
* Vineri, 9 iulie, Dunărea şi-a început ziua cu nivelul de 660 de cm şi şi-a încheiat cu … vizita prim-ministrului Emil Boc (a patra oară la Galaţi) şi a ministrului Vasile Blaga (a cincea oară), care au fost în comitetul de întâmpinare al comisarului european pentru situaţii de urgenţă Kristalina Georgieva.
* Sâmbătă, 10 iulie, când la Galaţi se aştepta viitura pe Dunăre, nivelul fluviului era de 656 de cm, în scădere cu patru cm faţă de vineri. Nivelul s-a menţinut până la prânz, când a crescut, înapoi, la 660 cm. Totuşi, autorităţile nu au prezentat semne de nervozitate, cu privire la posibilitatea inundării Galaţiului.
Chiar şi ministrul Vasile Blaga, venit la Galaţi, nu a rămas deloc aici, continuându-şi drumul, cu elicopterul, în Tulcea, unde situaţia era mai gravă. La întoarcere, secretarul de stat Mihai Capră ne-a declarat că unda de viitură, sau, mai exact „ecoul” ei se reflectă, de fapt, în creşterea cu 4 cm a Dunării, înregistrată sâmbătă, de dimineaţă până la prânz.
„Nu există există pericol de inundaţie, debitul Dunării fiind în scădere, la intrarea în ţară, dar şi în aval, datorită deversărilor controlate de pe Siret. Cred că pe 13-14 iulie Dunărea va scădea, la Galaţi, sub 600 de cm, cota de Inundaţie”, a mai declarat Mihai Capră.