Judeţele vecine au primit bani de investiţii, Galaţiul încă așteaptă

Judeţele vecine au primit bani de investiţii, Galaţiul încă așteaptă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Vineri, 29 iulie, lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții (PNI) "Anghel Saligny" a fost finalizată pentru alte patru județe (Botoșani, Cluj, Sălaj și Vrancea) și a fost publicată pe pagina ministerului. În acest fel, alocările au fost închise pentru 25 de județe, nu însă și pentru Galați, deși am ajuns deja la finele lunii iulie. În schimb, toți vecinii noștri din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est știu deja pe ce bani se pot baza, în detaliu.

Cea mai consistentă alocare de fonduri va fi în județul Buzău, în jur de 1,358 miliarde de lei. Din acest buget se va realiza și cea mai importantă investiție cu fonduri prin PNI din regiune, modernizarea drumurilor județene de acces la obiectivul turistic Vulcanii Noroioși, în valoare de 140 de milioane de lei. Mai exact, este vorba despre lucrări pe DJ 102F și DJ 220A, pe o lungime de 14,6 kilometri, în zona Sătuc - Policiori - Vulcanii Noroioși. În plus, în municipiul Buzău se vor reabilita și moderniza 14 străzi cu 43 milioane de lei, iar extinderea sistemului de alimentare cu apă și înființarea celui de canalizare la Poșta Câlnău vor fi finanțate cu 41,3 milioane de lei.

În Vrancea, am identificat cinci investiții majore. Modernizarea DJ 205, pe ruta Domnești Târg - Domnești Sat - Pufești - Ciorani - Călimănești - Pădureni către E 85 (DN 2) are o valoare de circa 69,7 milioane de lei. Alte patru proiecte, cu aceeași valoare, 43 milioane de lei, au în vedere înființări sau extinderi de sisteme de apă și canalizare în comunele Mera, Păunești, Pufești și Slobozia-Bradului. În total, vrâncenii dispun de o alocare de 1,194 miliarde de lei prin Programul "Anghel Saligny".

Alte 1,063 miliarde de lei au fost atribuite peste Dunăre, în județul Tulcea. Chiar în proximitatea noastră, se preconizează modernizarea infrastructurii de transport regional pe ruta DJ 22E - Grindu, cu 49,8 milioane de lei. Altfel, 43 milioane de lei sunt destinate reabilitării și extinderii alimentării cu apă și înființării sistemului de canalizare în comuna Mihai Bravu, în timp ce alte 36,6 milioane de lei sunt pentru reabilitarea și modernizarea unor străzi din municipiul reședință de județ.

Pe malul mării, modernizarea DJ 393, pe traseul Techirghiol - Arsa, are o alocare bugetară de 97 milioane de lei. Alte două proiecte majore, de câte 43 de milioane de lei se referă la realizarea bulevardului Madrid din Constanța, arteră menită să descongestioneze traficul din perimetrul Palazu Mare - Tomis Plus, dar și la extinderea rețelei de alimentare cu apă și a canalizării în zona riverană Mării Negre, în comuna Corbu. Județul Constanța, principalul "motor economic" al regiunii, are o alocare de 1,056 miliarde de lei.

Nu în cele din urmă, vecinii din Brăila dispun de finanțări prin PNI de "doar" 615 milioane de lei. Cu aceste fonduri, o prioritate o reprezintă reabilitarea DJ 212B (zona feribot Frecăței) cu puțin peste 46 milioane de lei. Înființarea de stații de epurare la Măxineni și Latinu, precum și lucrări de canalizare în cele două localități, dar și în Corbu Nou, au fost evaluate și vor fi finanțate cu 43 milioane de lei. Totodată, sistemul de canalizare din comuna Grădiștea are o valoare de circa 30,74 milioane de lei.

Reamintim că investițiile din județul Galați ar urma să beneficieze de 1,06 miliarde de lei, iar alocările pe UAT-uri vor fi definitivate, cel mai probabil, luna viitoare. Prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", noul PNDL, prioritate au proiectele de alimentare cu apă și de canalizare, iar pe locul al doilea este asfaltarea.

Citit 3273 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2022 11:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.