A început lupta politică în CJ

A început lupta politică în CJ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* Rezultatele „primei runde”: o şedinţă suspendată şi şapte proiecte de hotărâre blocate  

Cum era de aşteptat, „armele politice” au fost scoase din teacă, ieri, la prima şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi organizată după ce, în urmă cu două săptămâni, preşedintele Eugen Chebac a anunţat că va candida pentru un nou mandat, ca independent. Grupul de consilieri PSD şi PNL a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind aprobarea mai multor lucrări de modernizare a Spitalului Judeţean Sf. Apostol Andrei, în timp ce preşedintele Chebac a refuzat acest lucru. Rezultatul: ordinea de zi a şedinţei a fost votată în forma iniţială (fără eliminarea vreunui proiect), însă a întrunit doar 15 voturi, prea puţine (cu trei în minus) pentru ca decizia să fie luată, conform legii. Ca atare, preşedintele CJ Eugen Chebac a suspendat şedinţa. Decizia a fost luată în mai puţin de un minut, fapt care a condus la atingerea unui nou record în materie de şedinţe CJ – cu totul, nici cinci minute!

Merele discordiei

Proiectele de hotărâre de la care a plecat toată discuţia au fost cele de avizare a documentaţiei şi proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţie „modernizare acces personal, pacienţi, vizitatori şi parcare Spital Judeţean Sf. Apostol Andrei”. În timp ce doctorul Nicolae Bacalbaşa (PSD) a cerut (pentru a doua oară, după şedinţa din septembrie) scoaterea proiectelor de pe ordinea de zi, explicând că sunt alte priorităţi, Eugen Chebac a refuzat acest lucru, întrerupând, sec, discursul doctorului: „suntem acum la ordinea de zi!”. „Am căutat, din respect pentru funcţia dumneavoastră, să explic punctul de vedere al unui partid căruia, deocamdată, se pare că încă îi aparţineţi, dar dacă mă întrerupeţi, mă înclin în faţa forţei”, a replicat Bacalbaşa.

După suspendarea şedinţei, Chebac a explicat motivul pentru care a insistat să se voteze investiţiile de la Spitalul Judeţean: altfel, banii necesari (200.000 de lei) nu vor putea fi prevăzuţi în bugetul pe 2012 şi nici nu vor putea fi realizate o serie de lucrări – reabilitarea porţilor de acces 1, 2 şi 3 ale spitalului, reparaţia căilor de acces pietonal şi a parcării, înlocuirea uşilor de metal cu cele de termopan, cu sisteme electronice restrictive de acces pe secţii. „Regret situaţia şi sper să se înţeleagă că deciziile se iau în plenul CJ, nu la partid!”, a mai spus Chebac. Acesta a enumerat şi alte proiecte pentru care face lobby, la Guvern, pentru a obţine finanţare din bugetul de stat pe 2012 (pentru aparatură de înaltă performanţă a laboratorului de radioterapie – circa 8,5 milioane lei, sau pentru construcţia centurii Galaţiului), încheind: „mereu am spus: cu o politică pură nu faci administraţie performantă, pe când cu o administraţie performantă poţi face politică până te saturi!”.

USL în consens

Dincolo de metafore, decizii spectaculoase şi declaraţii dure, rămâne realitatea. Iar realitatea este că în războiul deschis PSD-PNL versus Chebac şi PDL-PC, fiecare tabără şi-a lansat primele arme. Pe de o parte, grupul de consilieri judeţene PSD şi PNL a votat ca un monolit (cu atât mai surprinzător cu cât, până acum, Chebac se bucura de simpatia şi susţinerea a cel puţin doi aleşi judeţeni din PSD), demonstrând că decizia lui Chebac de a candida ca independent nu a rămas nepedepsită de USL. Pe de altă parte, Eugen Chebac a demonstrat că încă deţine puterea în CJ şi că, dacă aleşii vor continua la fel şi pe viitor, ei ar putea să îşi piardă mandatele, ştiut fiind că, după trei şedinţe consecutive suspendate, se poate constata dizolvarea Consiliului Judeţean şi se pot organiza de noi alegeri!

Din păcate însă, între cele două tabere care au acţionat aseară au rămas abandonate şapte proiecte de hotărâre neaprobate. Proiecte importante, legate de majorarea cu 20 la sută a alocaţiei de hrană pentru persoanele instituţionalizate în centrele Direcţiei de Protecţia Copilului, proiecte privind realizarea de lucrări de modernizare a Spitalului Judeţean, lucrări începute deja şi care trebuie continuate la Spitalul TBC (mansardarea corpului G, reabilitarea centralei termice) şi numirea în postul de „director plin” a interimarului Roman Picu la Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

Citit 1832 ori Ultima modificare Joi, 24 Noiembrie 2011 23:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.