Amenzi pentru nesimţire avem, dar se aplică degeaba!

Amenzi pentru nesimţire avem, dar se aplică degeaba!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şeful Poliţiei Locale spune că actualul sistem legislativ nu este destul de bine făcut, astfel încât amenzile aplicate nu au, de multe ori, nici un efect * Statul nu îi poate obliga pe cei sancţionaţi să dea banii, iar la muncă în folosul comunităţii îi poate pune foarte greu  

     

Foarte mulţi gălăţeni consideră că numai aplicându-se amenzi dure ar putea dispărea exemplele de nesimţire – de toate genurile, de la scormonitorii de gunoaie de prin oraş şi până la fiţoşii care îşi aruncă gunoaiele de pe geamul maşinilor de lux. Pe de altă parte însă, Poliţia Locală spune că aplică amenzi pentru aşa ceva, dar că legea actuală nu susţine suficient de bine acest sistem. Teoretic, dacă primeşti o amendă pentru mizeria făcută în oraş, ar trebui să fii obligat să plăteşti suficient de mulţi bani astfel încât să „te usture”, iar a doua oară să nu mai greşeşti. Practica însă ne omoară…

Un dosar prea stufos

„Dacă îl prinzi pe cel care scormoneşte în gunoi şi face mizerie, de cele mai multe ori nici acte nu are. Procedura este ca omul să fie identificat – de regulă se face asta la secţia de poliţie, căci ei sunt, în general, cunoscuţi, sunt în baza de date – după care este amendat. Ar trebui să plătească amenda, dar nu are bani, aşa că nu face asta, chit că mai are 10-15 amenzi neplătite. În aceste condiţii, îl dăm în debit la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, însă, neavând bunuri, nu poate fi executat silit”, spune directorul adjunct al Poliţiei Locale, Ştefan Mărculescu.

„Mai departe, agentul constatator, adică Poliţia Locală, face propunere în instanţă pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii”, spune şeful Poliţiei Locale, Cristi Gîscă.  Acesta spune că şi legislaţia privind orele de muncă în folosul comunităţii este greoaie şi, de cele mai multe ori, nu face altceva decât să ţină ocupat un funcţionar cu „linsul dosarelor”.

Cooperativa „munca în zadar”

„Pentru a face propunere pentru transformarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii, trebuie întocmit un dosar foarte stufos. Poliţistul local trebuie să adune adeverinţe despre contravenient de la ITM, Taxe, Şomaj, Pensii, dacă e din altă comună se face corespondenţa cu cei de acolo. Şi aşa facem muncă… în zadar”, mai spune Cristi Gîscă. Potrivit şefului Poliţiei Locale, procedura se prelungeşte – cu termene amânate – cam şase luni de zile, „căci judecătorul respinge, spune că mai trebuie o hârtie la dosar, poliţistul poartă corespondenţa, dar nu primeşte răspuns în termen, aşa că pierde celălalt termen din instanţă şi iar se amână… Sunt puţini care ajung efectiv să facă muncă în folosul comunităţii, deşi o oră de muncă în folosul comunităţii este echivalentul a zece lei de amendă. Se prelungeşte pentru că la primul termen, contravenientul este întrebat dacă este de acord să facă muncă în folosul comunităţii. Dacă da, începem povestea cu dosarele. Dar dacă zice „nu”? S-a terminat! Atunci se transformă din nou orele de muncă în amendă şi Primăria rămâne cu debit neîncasat. Are mii de astfel de amenzi”.

Şeful Poliţiei Locale mai spune că astfel de cazuri pot fi rezolvate doar prin reintroducerea închisorii pentru amenzile neplătite: „Ştiţi cum plăteau băieţii când ştiau că se apropie termenul? Imediat veneau!”.

Citit 2690 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Ianuarie 2012 09:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.