Bani pentru apă şi canalizare în judeţul Galaţi

Bani pentru apă şi canalizare în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat o licitaţie publică deschisă pentru proiectarea şi execuţia a 39 de sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate şi 60 de sisteme de alimentare cu apă al unor localităţi din cinci judeţe, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 285 milioane lei, fără TVA, a anunţat, marţi,  instituţia.

Potrivit agenţiei de presă Mediafax, localităţile sunt situate în judeţele Alba, Galaţi, Ilfov, Dâmboviţa şi Tulcea. Lucrările se vor derula în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), iar valoarea estimată pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 284,7 milioane de lei, fără TVA.Durata maximă de proiectare a lucrărilor este de o lună pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a proiectării şi 12 luni pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a execuţiei.

Ofertantul câştigător va realiza toate studiile de teren necesare proiectării şi execuţiei lucrărilor, iar costurile pentru acestea vor fi cuprinse în oferta financiară a respectivului obiectiv.

Criteriul de atribuire al contractului este cel mai mic preţ. Valoarea estimată defalcată pentru fiecare judeţ este de 86,8 milioane de lei pentru Alba, Galaţi-53,6 milioane lei, Ilfov-39,7 milioane lei, Dâmboviţa-59,8 milioane de lei şi Tulcea-44,6 milioane de lei.

În termen de 30 de zile de la semnarea contractului, operatorul economic declarat câştigător are obligaţia de a prezenta autorităţii contractante dovada că dispune de surse de finanţare. Plata contractului se va face începând cu 2013. Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii finanţează lucrări de dezvoltare a infrastructurii (reparaţii de drumuri comunale şi judeţene, construcţia de creşe şi grădiniţe etc.) prin credit furnizor. Metoda de finanţare presupune că o societate care doreşte să participe la program realizează lucrările cu fonduri proprii, urmând ca statul să plătească aceste investiţii ulterior, în perioada 2013 – 2020.

O sută de milioane de euro pentru canalizare şi apă în judeţ 

Directorul tehnic de producţie al Apă Canal, Niţă Podaru spune că banii reprezintă o primă tranşă din lucrarea care se va derula până în 2014 şi care se referă la investiţiile în reţele de apă, canalizare şi staţii de epurare în mai multe aglomerări din judeţul Galaţi. „Vorbim despre proiectul realizat prin Fondul de Coeziune, proiect în valoare totală de 130 de milioane de euro, din care 100 de milioane reprezintă grant. La acest proiect, contribuţia Apă Canal este de 13 milioane de euro, pentru care societatea a semnat un precontract cu BERD. Prin acest proiect, se vor realiza şase contracte”, a declarat Niţă Podaru. Contractele se referă la modernizarea staţiei de epurare a municipiului Galaţi (treapta a doua), la reabilitarea reţelelor de apă de la Lieşti dar şi a reţelelor de aducţiune a apei, precum şi la realizarea de staţii de epurare, de pompare şi a reţelelor de apă şi/sau canalizare pentru următoarele aglomerări urbane: Tecuci, Tg. Bujor, Pechea şi Lieşti. „Prin termenul de aglomerare înţelegem comunele învecinate localităţii respective”, a mai explicat Niţă Podaru.

Citit 3323 ori Ultima modificare Marți, 31 Ianuarie 2012 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.