Un lider socialist cu suflet creştin-democrat
Foto: Foto: Maria Măndiţă

Un lider socialist cu suflet creştin-democrat
Smărăndoiu, alături de colegii săi, la ultimul partid la care a activat, înainte de cel Socialist
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Politica gălăţeană se îmbogăţeşte cu un nou partid: Partidul Socialist Român (PSR), format, în general, din echipa care în toamna anului trecut îşi aştepta, la sediul de pe Universităţii 20 liderul politic de la acea vreme, Dan Diaconescu. "În octombrie 2011 am trimis la Bucureşti o înştiinţare că încheiem activitatea politică, pentru că nici demisia nu ne puteam da, căci partidul nu era încă înscris la acea vreme la Judecătorie", spune liderul actual al PSR, Adrian Smărăndoiu.

Candidat independent la Primărie sprijinit de socialişti 

Deşi spune că nu poate da o cifră exactă a numărului de membri, precizând că filiala e în curs de organizare, Smărăndoiu spune că "suntem destui". Destui probabil pentru ca partidul să participe la alegerile locale pe liste proprii, la primării, consilii locale, Consiliul Judeţului şi cu un candidat propriu la preşedinţia CJ. Despre candidatul pentru Primăria Galaţiului, situaţia e neclară: "Vom face un sondaj şi funcţie de rezultate vom merge cu un candidat propriu, sau vom susţine unul independent".

Adrian Smărăndoiu, împreună cu "nucleul dur" al PSR au trecut, până acum, prin mai multe formaţiuni politice, parcurgând, practic, în circa nouă ani, întregul eşicher politic, de la Dreapta la Stânga: PNŢCD, PNG-CD, PC, PP-DD şi acum PSR. "Oamenii se mai schimbă şi, până la urmă, în ziua de astăzi cine mai poate spune ce partid e de Dreapta şi care de Stânga?", spune Smărăndoiu, care şi acum afirmă că "în continuare sunt cu sufletul la PNŢCD".

Citit 2580 ori Ultima modificare Vineri, 23 Martie 2012 21:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.