Peste 20 de primării din ţară şi-au arătat interesul de a cumpăra puieţi de salcâm de la Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat, instituţie din subordinea Consiliului Judeţului. „Noi suntem producători autorizaţi de salcâm şi sperăm să avem şi în plus, adică mai mult de 2.700.000 de puieţi, care sunt destinaţi programului de împădurire al judeţului, pentru a putea beneficia şi de venituri proprii”, ne-a explicat directorul Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Vali Sandu. Astfel, potrivit directorului instituţiei, mai multe primării din judeţele Teleorman, Suceava, Dolj, Olt, Călăraşi, Ilfov doresc să achiziţioneze puieţi de salcâm de la Galaţi. „Am făcut adrese în toată ţara către Consiliile Judeţene, prin care le-am adus la cunoştinţă că suntem producători autorizaţi de salcâm, apoi am primit cereri. Am trimis din nou adrese Consiliilor Judeţene să centralizeze toate comunele şi cât doresc, iar noi le-am trimis ofertele. Preţul unui puiet de salcâm este în funcţie de cerere, de număr. De exemplu pentru Consiliul Judeţului Teleorman, care ne-a cerut 311.000 de puieţi, am trimis o ofertă cu 0,21 plus TVA”, ne-a mai spus Vali Sandu.
Producători recunoscuţi: Primăriile din ţară cumpără salcâmi de la Galaţi Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: