În toamna aceasta, Gospodărire Urbană a plantat în Galaţi 17.000 de trandafiri

În toamna aceasta, Gospodărire Urbană a plantat în Galaţi 17.000 de trandafiri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit informaţiilor furnizate de către societatea Gospodărire Urbană, în toamna aceasta, fosta ADP a plantat până în prezent un număr de 60.000 bucăţi de puieţi de gard viu din specia Hibiscus Syriacus, urmând a mai fi plantaţi încă 10.000 bucăţi, din aceeaşi specie, dacă condiţiile meteorologice o vor permite. Punctele cele mai importante în care societatea a plantat gard viu sunt Grădina Publică, Parcul Asachi, Disco VIP, aliniamentul stradal Henri Condă aferent noului parc din Micro 39B. Societatea nu a neglijat nici partea florală, astfel încât, până acum, a plantat nu mai puţin 17.000 de exemplare de trandafiri, atât pe aliniamentele stradale cât şi în parcuri şi scuaruri, câteva din locurile în care pot fi văzute florile fiind strada Siderurgiştilor, Gradina Publică, scuarul central al străzii Brăilei, scuarul bulevardului Galaţi, etc. Cei 17.000 de trandafiri sunt numai o parte din stocul de care dispune societatea, motiv pentru care în perioada următoare urmează să mai fie sădiţi încă 8.000. De asemenea, s-a gazonat în toată această perioadă suprafaţa de 3.500 de metri pătraţi, cu urmatoarele repere: Inelul de Rocadă, scuarul central Brăilei, strada Gheorghe Asachi şi peluza stradală aferentă parcului din Micro 39B. Totodată, societatea a aprovizionat asociaţiile de locatari, până în prezent, cu 100.000 de puieţi pentru gard viu şi 100 de kilograme de gazon.

Citit 1446 ori Ultima modificare Duminică, 01 Decembrie 2013 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.