Potrivit raportului primarului, Marţi erau încă puncte de colectare pline de gunoi

Potrivit raportului primarului, Marţi erau încă puncte de colectare pline de gunoi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui raport prezentat ieri de către primarul municipiului, Marius Stan, într-o conferinţă de presă, în Galaţi mai existau 50 de puncte de colectare a gunoiului de unde Ecosal nu a reuşit să ridice deşeurile. „La momentul de faţă avem încă puncte de colectare în care accesul este blocat. În zona Centru - 12 puncte, în Ţiglina1 – opt puncte, Micro 19 – opt puncte, Micro 16 – cinci puncte, Micro 40 – opt puncte, IC Frimu – nouă puncte. Sunt încă blocate, după o perioadă în care ne-a fost aproape imposibil să intervenim pentru strângerea gunoiului”, a declarat primarul Marius Stan. Potrivit directorului Ecosal, aceasta era statistica de luni dimineaţă, raportată către primărie, dar se mai lucrase între timp, astfel încât marţi, la prânz, nu mai rămăseseră decât vreo şapte puncte de colectare nedebarasate de gunoi.

Primarul a părut mulţumit de prestarea Serviciului Ecosal în această perioadă. Întrebat dacă este de părere că Ecosal reuşeşte să facă faţă atât serviciului de salubrizare, cât şi deszăpezirii, primarul a răspuns: „S-a descurcat. Făceau faţă cu toate punctele de colectare dacă în paralel, noi, cei care ne ocupam de deszăpezire, reuşeam să curăţăm toate zonele. Nu am reuşit să o facem chiar atât de bine, din păcate”.

Citit 929 ori Ultima modificare Marți, 04 Februarie 2014 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.