Până unde merge INDIFERENŢA AUTORITĂŢILOR/ Castrul Roman a RATAT şansa de a fi INCLUS în PATRIMONIUL UNESCO

Până unde merge INDIFERENŢA AUTORITĂŢILOR/ Castrul Roman a RATAT şansa de a fi INCLUS în PATRIMONIUL UNESCO
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din cauza indiferenţei autorităţilor, Galaţiul a pierdut ocazia de a înscrie Castrul Roman de la Tirighina în patrimoniul mondial UNESCO, facilitate ce era oferită printr-un proiect european care îşi propune să stabilească un traseu turistic al celor mai importante aşezări romane de pe cursul Dunării.

În timp ce autorităţile gălăţene abia acum şi-au adus aminte de un memorandum vechi din 2009, pentru reabilitarea Castrului Roman, cetăţile Capidava şi Carsium (Hârşova) vor primi, în septembrie 2014, vizita unor specialişti străini pentru a vedea dacă siturile respective îndeplinesc criteriile de selecţie pentru proiectul “Extinderea Limesului Danubian - Cursul Inferior al Dunării, patrimoniu mondial UNESCO”, cu acronimul “Danube Limes Brand”.

Proiectul, demarat în 2012, este finanţat prin programul de cooperare transnaţională South Est Europe, iar la momentul respectiv Institutul Naţional al Patrimoniului a propus mai multe obiective culturale pentru a fi selectate în scopul introducerii lor pe lista UNESCO. Din păcate, printre ele nu s-au numărat Valul lui Traian şi castrul roman de la Tirighina. Au fost nominalizate obiective istorice precum cetăţile Axiopolis (Cernavodă), Capidava, Carsium, (Hârşova), Halmyris (Murighiol), Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea), Dinogeţia (Garvăn), Troesmis (Igliţa),  Sucidava şi Drobeta.

Potrivit consilierului Marius Mitrof, din cadrul Direcţiei de Patrimoniu şi Cultură Galaţi, Tirighina nu s-a numărat printre propunerile Institutul Naţional al Patrimoniului din cauză că situl gălăţean este lăsat în paragină. „Am trimis o adresă către Institutul Naţional al Patrimoniului, pentru a vedea de ce Castrul Roman nu a fost avut în vedere, dar nu am primit niciun răspuns. În schimb, în weekendul trecut, fiind plecat la mare, am profitat de faptul că la Hârşova urma să se deschidă expoziţia itinerantă dedicată Zilei Limesului Dunărean şi am discutat cu directorul de programe din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului despre acest aspect. Răspunsul a fost unul tranşant: Castrul roman este abandonat de autorităţi, arată foarte rău şi nu se cunoaşte regimul de proprietate”, ne-a declarat consilierul.

Astfel, cu toate că avem vestigii valoroase din perioada Imperiului Roman, pierdem o şansă ca valorile istoriei gălăţene să fie (re)cunoscute şi la cel mai înalt nivel internaţional. Se pierd astfel potenţiale oportunităţi de finanţare a conservării şi reabilitării monumentelor istorice, dar şi şansa de a avea ce le arăta celor care vizitează Galaţiul.

Citeşte şi: Autorităţile şi-au adus aminte de Castrul Roman, după cinci ani

Citit 1704 ori Ultima modificare Joi, 10 Iulie 2014 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.