EXEMPLU POZITIV: Cum a scăpat o ASOCIAȚIE DE PROPRIETARI de DATORNICI
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

EXEMPLU POZITIV: Cum a scăpat o ASOCIAȚIE DE PROPRIETARI de DATORNICI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un preşedinte de asociaţie de proprietari din Micro 20 spune că a găsit soluţia ideală pentru ca bun platnicii să nu mai sufere din pricina vecinilor care uită să-şi achite datoriile la înteţinere. Ce-i drept, e nevoie de organizare şi chiar de puţin noroc, dar se poate. Cel puţin, în cazul Asociaţiei 599 a funcţionat, ne spune Jan Ivan.

"Iniţial, aveam şi noi asociaţie mamut, cum au mai toţi gălăţenii. Când am văzut, însă, că unii dintre noi îşi plătesc datoriile, alţii nu şi le plătesc, dar la final suferim cu toţii, ne-am separat şi ne-am creat propria noastră asociaţie, cu două scări de bloc. Cum iarăşi au apărut probleme, în cele din urmă am mai făcut încă o separaţie, aşa că acum noi avem o asociaţie formată dintr-o singură scară de bloc, cu 19 apartamente. E drept, am avut noroc pentru că în scara noastră erau în mare parte oameni care plăteau, iar în scara vecină, rău platnicii", ne spune Jan Ivan, preşedintele Asociaţiei 599 din cartierul Micro 20.

Gălăţeanul ne spune că scara vecină s-a confruntat cu sistări ale apei şi alte probleme generate de neplata la timp a facturilor, în vreme ce în asociaţia sa nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. 

Jan Ivan este de părere că scindarea asociaţiilor e o soluţie eficientă, din orice punct de vedere. Administratorul nu pierde la leafă, pentru că, în loc de o asociaţie mare, va avea mai multe mici. E mai stufoasă hârţogăraia, dar în rest nimic nu se schimbă radical. Preşedintele de asociaţie, în schimb, va lua ceva mai puţin bani pe serviciile prestate într-o asociaţie mică. Dar de vreme ce e în interesul proprietarului din asociaţie, nu prea mai contează asta, nu-i aşa?

Citit 5436 ori Ultima modificare Luni, 04 August 2014 23:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.